Gentea, mesaj pentru piteșteni: „Ca primar al dumneavoastră vă spun că sunteți sursa de motivare și mândrie”

Primarul Cristian Gentea a dat startul unei noi ediţii a Zilelor Piteştiului. Timp ce trei zile, piteştenii vor avea parte de distracţie pe cinste.

„Piteștiul împlinește 635 de ani de la prima atestare documentară. Este unul dintre cele mai vechi orașe din Țara Românească. Primele au fost: Curtea de Argeș, apoi Câmpulung, Brăila, Roșiorii de Vede și Pitești!

Ca piteștean, îmi iubesc orașul pentru istoria sa, pentru personalitățile sale, chiar dacă arhitectura, clădirile vechi n-au rezistat vremurilor. Încăpățânarea locuitorilor de aici de a se adapta la orice schimbare cu optimism demonstrează că au avut dreptate să rămână aici: Piteștiul a avut și are pentru ce să fie îndrăgit! Tradiția acestui loc ne obligă să gândim și să generăm dezvoltarea continuă a orașului nostru, pentru a ne simți bine acasă cu toții : seniori sau tineri. Recuperăm decalaje importante față de Europa, istoria a fost nedreaptă uneori cu noi, așa încât astăzi reconstruim, și modernizăm în același timp : infrastructură, servicii și educație civică. Vreau să vă mulțumesc, dumneavoastră, piteștenilor, pentru faptul că acceptați realitatea care ne impune sacrificii pentru a avea un oraș mai dezvoltat : șantiere într-un număr foarte mare, restricții de trafic poate … însă toate au scopul de a finaliza proiecte importante pentru urbea noastră.

Și, foarte important, nu avem dreptul să ratăm banii europeni care sunt destinați sau orice oportunitate pentru construcție ! Avem, deci, în comun, edili și cetățeni, responsabilitate comună, suntem parteneri pentru orașul nostru. Așadar, aniversarea zilei de 20 mai reprezintă o oportunitate de a reflecta asupra trecutului și pentru a ne proiecta progresul spre un nivel de bunăstare pe care ni-l dorim cu toții Ca primar al dumneavoastră vă spun că sunteți sursă de motivare și mândrie. Ați contribuit la dezvoltarea și la transformarea acestui oraș într-un loc vibrant și plin de viață. Fie că sunteți născuți și crescuți aici sau ați ales să vă numiți Piteștiul casă, vă mulțumim pentru devotamentul și dragostea voastră față de acest loc. La mulți ani, Pitești ! La mulți ani, piteșteni!”, a spus primarul Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Guvernul a decis eliberarea a 32 de prefecți și 20 de subprefecți la nivel național

Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și subprefecți la nivel național. Potrivit Executivului, 32 de prefecți și 20 de subprefecți au fost eliberați din funcție, în timp ce 29 de prefecți și 15 subprefecți au fost numiți în aceste posturi.  „Avem 32 de eliberări din funcție, din funcția de […]

Citește mai mult...

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD). Duminică, 1 noiembrie, piața va funcționa după programul obișnuit, iar activitatea va fi reluată marți, 3 noiembrie, conform programului normal.

Citește mai mult...

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...