Gentea: Felicit UPIT pentru desfășurarea programelor de cercetare – dezvoltare, educație și pregătire a specialiștilor în energetică și tehnologie nucleară, și urez succes studenților săi!

 Azi, dublu eveniment organizat de Universitatea din Pitești: conferirea titlului de membru de onoare al Senatului, E.S. William Magwood, Director General al Agenției Nucleare Europene, și omagierea profesorului, cercetătorului Șerban Valeca
„Am participat astăzi la un dublu eveniment organizat de Universitatea din Pitești: conferirea titlului de membru de onoare al Senatului, E.S. William Magwood, Director General al Agenției Nucleare Europene, și omagierea profesorului, cercetătorului Șerban Valeca!
În dublă calitate: oficială, de primar al municipiului Pitești, și de specialist în domeniul energiei nucleare, salut cooperarea instituțională!
În același timp salut, din calitatea de prieten și coleg, pe care am avut-o cu profesorul Șerban Valeca, inițiativa universității de astăzi.
Șerban Valeca a fost un profesionist de mare calitate, un profesor stimat și o personalitate de referință a Argeșului.
Este așadar nu numai binevenită, ci așteptată de comunitatea academică piteșteană această oficializare a numirii unui amfiteatru cu numele fizicanului Serban Valeca și dezvelirea unei plăcuțe comemorative în onoarea profesorului.
Felicit UPIT pentru desfășurarea programelor de cercetare – dezvoltare, educație și pregătire a specialiștilor în energetică și tehnologie nucleară, și urez succes studenților săi!
De asemenea, felicit universitatea pentru relația de cooperare excepțională cu Agenția Nucleară pentru Deșeuri Radioactive din România dar și cu Departamentul de Energie al SUA și cu Agenția Nucleară Europeană!”, transmite Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Guvernul a decis eliberarea a 32 de prefecți și 20 de subprefecți la nivel național

Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și subprefecți la nivel național. Potrivit Executivului, 32 de prefecți și 20 de subprefecți au fost eliberați din funcție, în timp ce 29 de prefecți și 15 subprefecți au fost numiți în aceste posturi.  „Avem 32 de eliberări din funcție, din funcția de […]

Citește mai mult...

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD). Duminică, 1 noiembrie, piața va funcționa după programul obișnuit, iar activitatea va fi reluată marți, 3 noiembrie, conform programului normal.

Citește mai mult...

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...