Gentea, despre situația unităților școlare din Pitești

Investițiile în școli a fost o prioritatea a primarului Gentea.
„Unul dintre cele mai ambițioase proiecte pe care le-am început în urmă cu 3 ani, legat de susținerea educației, a fost intrarea în normalitate prin avizarea funcționării unităților școlare din municipiu de către ISU!
Majoritatea liceelor, școlilor și grădinițelor funcționau fără autorizații.
Din 2021 am alocat fonduri bugetare pentru lucrările de conformitate în vederea obținerii autorizațiilor și, chiar dacă procedurile sunt de lungă durată, de ordinul anilor, consider că am reușit deblocarea unei situații inacceptabile.
După doi ani, 5 dintre unitățile școlare au autorizații obținute, iar alte 6 urmează să le primească, sunt în proces de obținere a autorizațiilor, pentru că s-au finalizat lucrările de modernizare!
Alte 26 de școli, licee și grădinițe care beneficiază de lucrări pe fonduri nerambursabile prin diverse programe: PNRR, POR, AFM și PNDL2, vor beneficia în final și de autorizarea ISU!”, transmite Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

SC SALUBRITATE 2000 S.A. – scoate la concurs două posturi

Societatea SALUBRITATE 2000 S.A. cu sediul în municipiul Pitești, str. Târgu din Vale nr. 25, judetul Arges, organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi: – un post de lucrător operativ pentru autocompactoare, în cadrul Secției Colectare Deșeuri, pe perioadă determinată; – un post de lucrător pentru salubrizare căi publice, în cadrul Secției Salubritate Stradală, pe perioadă […]

Citește mai mult...

Se oprește apa potabilă în Costești, satul Pârvu Roșu!

Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești aduce la cunoștință că în ziua de vineri 24.07.2026, între orele 8 – 20, alimentarea cu apă va fi întreruptă în orașul Costești, fiind afectați utilizatorii din satul Pârvu Roșu. Măsura opririi furnizării apei este necesară pentru execuția lucrărilor de spălare a rezervorului de înmagazinare apă din satul Pârvu […]

Citește mai mult...

Societatea Salubritate 2000 S.A – anunț angajare!

Societatea Salubritate 2000 S.A. cu sediul în Municipiul Pitești, str. Târgu din Vale nr. 25, Județul Argeș, organizează concurs pentru ocuparea unui post de Șofer de autoturisme și camionete în cadrul Secției Transport Coloană Auto/Atelier Tehnic (Activitatea salubritate stradală), pe perioadă nedeterminată; Atribuțiile de bază ale postului: Conducerea autovehiculelor/automăturătorilor stradale pe traseele stabilite, operarea utilajelor […]

Citește mai mult...