Gentea, asaltat de elevi entuziaști ai Școlii Alexandru Davila din Pitești. Toți au vrut să facă poze cu primarul!

Primarul Cristian Gentea a fost astăzi la La Școala Gimnazială Alexandru Davila din Pitești (fostă Nr. 14) din Pitești, acolo unde s-a întâlnit cu reprezentanții asociațiilor de proprietari din zonele Negru Vodă, Eremia Grigorescu și Nicolae Bălcescu.

Cu acest prilej au fost aduse în atenție investițiile pe care Primăria le-a făcut și le are în plan pentru aceste zone, iar primarul a discutat cu cetățenii despre problemele cu care aceștia se confruntă, astfel încât să fie găsite cele mai bune soluții de rezolvare.

Un moment inedit s-a consumat înainte de ședința propriu-zisă, atunci când primarul a fost înconjurat de elevi ai școlii care l-au recunoscut și au dorit să se fotografieze cu edilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...