Gentea: Am început recepția stațiilor de autobuze

Astăzi, 30 octombrie 2024, a început recepția celei de-a treia investiții din cele cinci care intră în componența proiectului „Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat”. În teren, la recepție, participă reprezentanții municipalității piteștene, ca UAT beneficiar, dar și ai societății Publitrans 2000 SA, alături de: proiectantul și executantul contractului, dirigintele de șantier, specialistul pe rezistență de structură și instalații electrice și inspectorul ISC Cornelia Dumitru.

„Am început recepția stațiilor de autobuze, stații care reprezintă a treia investiție din cele cinci care intră în componența proiectului „Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat”!
99 de stații de așteptare pentru traseele urbane și metropolitane sunt plasate în tot municipiul, dimensionate în funcție de amplasament și necesitate – cu panouri laterale, fără panouri laterale, toteme.
Stațiile sunt racordate la rețeaua de electricitate, sunt dotate cu cameră video, coșuri de gunoi, panouri luminoase, unele au panouri interactive, puncte de acces multi USB pentru încărcarea bateriei dispozitivelor mobile.
Avem, de asemenea, stații dotate cu case de bilete, dar și cu toalete automate cu autocurățare, cum sunt cele de la capetele de linie: Războieni, Trivale, Găvana, Gheorghe Doja.
Investiția este de 16.988.768 de lei, fără TVA, și provine din fonduri europene nerambursabile, obținute prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027″, transmite Cristian Gentea

„Prin această investiție, au fost modernizate 99 de stații aflate pe raza teritorial – administrativă a municipiului Pitești, care au fost împărțite în trei categorii, în funcție de amplasare și dimensionare:
– stații fără panouri laterale, amplasate în zonele unde lățimea trotuarului nu este suficientă;
– stații cu panouri laterale (modul standard);
– stații semnalizate cu totem, în zonele unde spațiul nu permite amplasarea unei stații de așteptare.

Principalele lucrări executate au inclus:
executarea fundațiilor;
montarea structurilor și a copertinelor metalice;
montarea panourilor și a învelitorilor din sticlă securizată;
montarea locurilor pentru stat jos (băncuțe), prevăzute cu profile compozite din WPC;
adaptarea pentru persoanele cu dizabilități, respectiv dotarea cu benzi tactile conform specificațiilor normelor în vigoare;
sistematizarea cu asfalt sau pavele a zonei stației;
dotarea cu panouri luminoase;
dotarea cu panouri interactive;
dotarea cu un punct de acces multi USB pentru încărcarea bateriei dispozitivelor mobile;
dotarea stațiilor cu case de bilete, echipate cu birou, scaun, calculator, imprimantă multifuncțională, convector electric și coș de gunoi;
dotarea stațiilor de la capetele de linie Războieni, Trivale, Găvana și Gheorghe Doja cu toalete automate, cu autocurățare – fiecare toaletă fiind echipată cu: vas wc din oțel inoxidabil suspendat, inclusiv accesorii, rezervor wc încastrat și clapetă de acționare, lavoar din oțel inoxidabil suspendat, instalație electrică pentru prepararea apei calde menajere, baterie lavoar adaptată persoanelor cu dizabilități, bară de sprijin pentru persoanele cu dizabilități din oțel inoxidabil, coș gunoi metalic de interior încastrat în perete, suport hârtie igienică antivandalism încastrat, uscător de mâini automat antivandalism încastrat, suport prosoape de hârtie din oțel inoxidabil, dozator de săpun lichid antivandalism încastrat, oglindă din inox securizată antivandalism încastrată, grilă de ventilație;
racordare la rețeaua de electricitate;
dotarea stațiilor cu camere video de supraveghere;
coșuri de gunoi;
execuția branșamentelor electrice, inclusiv a racordurilor interioare până la corpurile de iluminat;
execuția branșamentelor apă-canal.

Proiectul „Stații așteptare călători transport public urban în zona Municipiului Pitești (99 de stații)” a beneficiat, de asemenea, de finanțare prin fonduri europene nerambursabile, obținute prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, valoarea contractului fiind de 16.988.768 lei, fără TVA, respectiv 20.216.633,92 lei, cu TVA.

Lucrările au fost executate de asocierea SC C.S.V INFRATECH SRL (Lider) – SC EUROPPAN PROD SA (Asociat) cu terți susținători: SC EUROMATERIA SRL, SC GLOBEXTERRA SRL și subcontractanții SC MONDO COM SRL, SC SIGMA MOBILITY ENGINEERING SRL, SC SMART SERVICES CNS SRL”, transmite Primăria Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...