Filarmonica Pitești, concert la Sibiu, în cadrul “Classics for Pleasure”

Festivalul “Classics for Pleasure” revine anul acesta în Piața Mare din Sibiu, în perioada 19-23 iulie 2023, cu cea de-a XIII-a ediție.
Ediția din acest an, intitulată A Lasting Legacy reunește, ca de fiecare dată muzicieni apreciați de publicul de muzică clasică, din țară și din străinătate.
Festivalul va debuta pe 19 iulie cu tradiționalul concert Sounds of Reverence în Biserica Ursulinelor. Un cvnintet de alămuri va interpreta un repertoriu coral de excepție, transpus special pentru suflători.
Cea de-a doua seară este dedicată copiilor, cu precădere celor mai mici dintre ei, cu vârsta de până la 10 ani. Pe 20 iulie aceștia vor avea ocazia să descopere într-un mod inedit viața și opera lui Mozart, într-un spectacol dinamic și interactiv, intitulat Classic for Fun.
Frumusețea peisajului natural specifică Sibiului va fi invocată în Scenery in Music, o odă cu „charm” american ce va fi pusă în scenă în seara de 21 iulie de Orchestra Filarmonicii Pitești – dirijor Cristian Lupeș, solistă Gina Sandu.
Festivalul va continua cu concertul Everybody’s Music, o expresie a conceptului că muzica clasică reprezintă o forță unificatoare la nivelul societății civile, unul dintre pilonii pe care s-a dezvoltat festivalul. În acest spectacol, MH Orchestra, acompaniați de soprana Oana Serban și baritonul Florin Budnaru vor urca pe scena festivalului din Piața Mare din Sibiu în data de 22 iulie.
Ultima seară a festivalului, 23 iulie, va aduce în fața publicului invitații speciali ai ediției din acest an. Soprana Paula Iancic și tenorul Teodor Ilincăi, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu si dirijorul David Crescenzi, vor revela iubitorilor de muzică clasică formatul Proms of Delight, format unic cu care festivalul a debutat în anul 2003 și care aduce în prim plan crossovers orginale.
Festivalul în aer liber este un eveniment de înaltă ținută care aduce publicului larg muzica cultă – pornind de la spectacole interactive pentru copii, pană la muzica clasică germană și italiană, continuand cu uverturi și arii celebre din opere, muzicaluri sau muzica de film, în interpretarea unor renumiți artisti ai momentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...