Filarmonica Pitești are un nou Regulament de Organizare și Funcționare. Managerul Gabriel Niță: „Continuăm procesul de modernizare a instituției”

Filarmonica Pitești are un nou Regulament de Organizare și Funcționare. Managerul Gabriel Niță: „Continuăm procesul de modernizare a instituției”

Filarmonica Pitești face un nou pas în procesul de reorganizare administrativă. În ședința de joi a Consiliului Local Pitești a fost aprobat noul Regulament de Organizare și Funcționare (ROF) al instituției, document considerat esențial pentru eficientizarea activității.

Managerul Gabriel Niță a anunțat că aprobarea noului regulament continuă procesul de reformă început odată cu adoptarea Regulamentului de Ordine Interioară, ambele măsuri fiind asumate încă din proiectul de management cu care a preluat conducerea instituției.

„Am spus de la început că dezvoltarea unei instituții începe din interior. Faptul că implementăm aceste obiective după doar nouă luni de mandat demonstrează că angajamentele asumate pot fi transformate în realitate”, a transmis managerul Filarmonicii Pitești.

Potrivit acestuia, reorganizarea nu se oprește aici. În perioada următoare vor fi organizate concursuri pentru ocuparea unor noi posturi, iar conducerea instituției va elabora alte două documente importante: Regulamentul de funcționare al orchestrei și Regulamentul privind ținuta artiștilor.

Gabriel Niță susține că toate aceste măsuri urmăresc consolidarea Filarmonicii Pitești atât din punct de vedere administrativ, cât și artistic, cu obiectivul de a transforma instituția într-una mai eficientă și mai bine organizată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea a anunțat în Consiliul Local deblocarea unei etape importante pentru noul Spital Pitești

Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, a revenit joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, asupra unei vești importante pentru construirea noului Spital Pitești. Deși informația fusese deja transmisă printr-un comunicat de presă, edilul a ținut să o aducă și la cunoștința consilierilor locali, precizând că este posibil ca nu toți să fi […]

Citește mai mult...

În atenția utilizatorilor serviciului de salubrizare din Pitești!

Utilizatorii care doresc înlocuirea pubelelor vechi sau uzate și nu au solicitat/ridicat pubele în anul 2026, pot ridica, gratuit, un set de două pubele din centrul de colectare din str. Obor nr. 3B (incinta ASP Pitești), cartier Tudor Vladimirescu. Distribuirea pubelelor se efectuează exclusiv către persoanele fizice care locuiesc la casă, în Pitești. Utilizatorii care […]

Citește mai mult...

Primarul Cristian Gentea i-a premiat pe elevii de la ARRA. Tinerii de la „Brătianu” au obținut argintul în Coreea de Sud

Performanța internațională a echipei de robotică ARRA, formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, a fost recompensată joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local. Tinerii au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud, unde au câștigat medalia de argint la Premiul Albert Einstein. Primarul municipiului […]

Citește mai mult...