Fiica socialistă a Elenei Lasconi vrea să intre în politică

Oana Lasconi, în vârstă de 31 de ani, locuiește la Paris și a stârnit un adevărat iureș după ce mama ei a recunoscut că a votat la Referendumul pentru familia tradițională.

Oana Lasconi, fiica primarului orașului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a anunțat luni seară că intenționează să intre în politică.

Într-un anunț în limba engleză pe Instagram, Oana Lasconi a spus că „A venit momentul sa îmi îmbrătișez adevăratul scop. Am o dorință de a lupta pentru dreptate cu orice cost. (…) M-am săturat, nu mai pot sa tac. Acum e momentul să urlu pentru o lume mai bună”, a scris Oana Lasconi pe Instagram.

Oana Lasconi, care este membră a comunității LGBTQ+, a mai spus că nu are o diplomă de studii superioare, dar că are dorința de a lupta pentru dreptate.

Într-o postare anterioară, ea a scris că poziția ei politică este una de stânga, însă nu cea românească sau istorică.

”Sunt socialistă pentru că susțin cu tărie că avem de unde să îi ajutăm pe toți. În loc să dăm bani pe războaie, trebuie să-i hrănim pe cei înfometați. Sunt anticapitalistă pentru că lumea actuală prioritizează profitul chiar și peste supraviețuirea omenirii”, a mai scris Oana Lasconi pe Instagram.

Scandalul din familia Lasconi, dar și la nivelul USR, a intervenit sâmbătă, 4 noiembrie, după difuzarea unei emisiuni tv în care Elena Lasconi a spus că a votat DA la Referendumul pentru familia tradițională.

La numai câteva ore de la aceste mărturisiri, fiica Elenei, Oana Lasconi, care trăiește la Paris, a postat mai multe mesaje dure la adresa mamei sale pe rețelele de socializare.

„Ca membru al acelei comunităţi, sunt absolut dezgustată, dezamăgită şi şocată. Nu îmi vine să cred că persoana pe care am susţinut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Sunt şocată să aud că a votat DA pentru modificarea Constituţiei, într-un mod jegos şi discriminatoriu“, a spus printre lacrimi Oana, fiica Elenei Lasconi.

Tânăra continuă tirul acuzaţiilor. „Am fost forţată să am o identitate publică doar pentru a o sprijini pe ea, aproape toată viaţa! Am fost forţată să vorbesc despre ce relaţie minunată avem, să mint ziarele“, a adăugat tânăra. „Familia tradițională poate fi susținută fără îngrădirea drepturilor altora. Să schimbi Constituția de la «între soți» la «între un bărbat și o femeie» este cea mai clară dovadă de homofobie. Să «nu ai o problemă cu oamenii LGBTQ+» nu este compatibil cu a nu le oferi aceleași drepturi ca altor persoane“, a mai spus aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...