„Festivalul Țuicii” de la Coșești, se apropie!

Ediția din acest an se va desfășura în zilele de 9 și 10 septembrie, tot pe Valea Păcurarului din Coșești, evenimentul fiind organizat de Primăria și Consiliul Local Coșești.
Pe scena amplasată în cadrul natural, pe meleagurile pitorești ale Văii Păcurarului, vor urca interpreți de muzică ușoară și populară cunoscuți, printre invitați numărânduse și Aurel Moga, Daniela Cernea sau Rapsodia Domneștiului.

„Ca și anul trecut, festivalul va debuta sâmbătă seara, cu un program destinat tinerilor, urmând ca duminică să se deruleze grosul manifestărilor. Am ales ca desfășurare al doilea week-end din septembrie în principal pentru a nu ne suprapune cu începerea noului an școlar.”, a precizat edilul șef din Coșești.
Primarul Nicolae Pană anunță de asemenea și o paradă ecvestră dar și un concurs de îndemânare, în urma căruia se va desemna persoana care umple mai repede un țoi de țuică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Cu un buget mai mic, vom împodobi Piteștiul de Crăciun, din centru până în cartiere

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă, la Pitești. Cristian Gentea spune că ornamentele de anul acestea nu sunt scumpe și promite că toate cartierele Piteștiului vor fi împodobite.   „Ne adaptăm anul acesta. Cu un buget mai mic, vom împodobi Piteștiul de Crăciun, din centru până în cartiere, astfel încât spiritul sărbătorilor să ajungă peste […]

Citește mai mult...

STAND-UP COMEDY la Mioveni – O seară plină de umor şi voie bună

Pregătiți-vă pentru o porție zdravănă de râs! Centrul Cultural Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Consiliul Local Mioveni vă invită la un spectacol de stand-up comedy, alături de trei comedianți pregătiți să aducă zâmbete și hohote de râs! EMANUEL BIGHE, RADU BUCĂLAE și DAN FRÎNCULESCU vin la Mioveni cu glume savuroase, umor spontan și momente care […]

Citește mai mult...

Primăria Pitești acordă una dintre cele mai mari subvenții la încălzire din țară, de 40% din costul facturii

Locuitorii vulnerabili din Pitești pot depune cererile pentru ajutoarele de încălzire până la data de 20 noiembrie 2026, a anunțat primarul Cristian Gentea, care a reamintit că municipalitatea continuă să subvenționeze și 40% din valoarea facturilor la gigacalorie pentru toți piteștenii racordați la sistemul centralizat. Cristian Gentea: ’’Facturile mari la energie sunt, într-adevăr, una dintre […]

Citește mai mult...