Felicitări primarului Dan Stroe! Zilele Comunei Bradu, un eveniment memorabil! Spectacole, numeroase oficialități și premieri de excelență

Felicitări primarului Dan Stroe! Zilele Comunei Bradu, un eveniment memorabil! Spectacole, numeroase oficialități și premieri de excelență

În cadrul celebrării Zilelor Comunei Bradu, sâmbătă, 7 iunie, și duminică, 8 iunie, locuitorii au avut parte de două zile pline de muzică, distracție și momente emoționante. Evenimentul a avut loc la Baza Sportivă Bradu, unde s-au reunit membri ai comunității și numeroase personalități publice.

Discoteca în aer liber de sâmbătă seară, prezentată de Mihai Morar, a încântat publicul, iar duminică, de la ora 17:00, invitații speciali, printre care Theo Rose, Raluca Marin, Andrei Bânută, Constantin Lataretu, Claudia Serbănescu, Gabi Marin, Emilia Ghinescu și alții, au oferit spectacole de neuitat.

Evenimentul de astăzi, de Rusalii, a fost onorat la Bradu de prezența unor oficialități de seamă: Ion Mînzînă, Președintele Consiliului Județean Argeș, Ioana Făcăleață, Prefectul județului, deputatul Renus Mihalcea, Cristian Puiu, administratorul public al județului, precum și primarii din localitățile învecinate: Nicolae Velcea (Ștefănești), Gheorghe Stancu (Bascov), Ion Dumitru (Albota), Ioana Georgescu (Călinești) și Marian Clipici, managerul Spitalului Călinești, consilieri județeni și locali.

Premieri
Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, a primit o distincție deosebită: Diploma de excelență și Trofeul Argeșului, acordate de Ion Mînzînă pentru rezultatele remarcabile în administrația locală. „Să lăsăm toate răutățile și greutățile în urmă, să ne bucurăm împreună!” a declarat primarul, primind aplauzele publicului.

De asemenea, au fost premiate trei cupluri cu 60 de ani de căsătorie și nouă cupluri cu 50 de ani de viață comună, momente care au adus emoții și recunoaștere pentru dedicarea acestora.

Colaborare și proiecte viitoare
Președintele Ion Mînzînă a subliniat buna colaborare cu administrația din Bradu și a menționat proiectul de reabilitare a drumului județean care trece prin comună.

Prefectul Ioana Făcăleață a declarat: „Mă bucur să fiu astăzi alături de dvs., brădenii, la ceas de sărbătoare – oameni gospodari, care își iubesc comuna și fac mereu alegeri înțelepte pentru viitorul comunității lor.”

“Felicitări pentru primarul Dan Stroe
Sub conducerea sa, Bradu a devenit un model de administrație locală eficientă, cu rezultate vizibile și apreciate. Vă asigur că am fost și voi rămâne un partener de încredere al autorităților locale din Bradu”, a afirmat Ioana Făcăleață.

Evenimentul s-a încheiat cu urări de bine pentru toți locuitorii: „La mulți ani tuturor locuitorilor comunei Bradu! Să aveți parte de sănătate, liniște și împliniri!”

Zilele Comunei Bradu au demonstrat, încă o dată, puterea comunității și spiritul de unitate care definește această localitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...