Facturile de utilități emise de Apă Canal 2000 SA pentru persoane juridice – transmise exclusiv prin sistemul RO e-Factura, din aprilie 2025!

Facturile de utilități emise de Apă Canal 2000 SA pentru persoane juridice – transmise exclusiv prin sistemul RO e-Factura, din aprilie 2025!

Conform prevederilor legale în vigoare cu privire la sistemul RO e-Factura (Ordonanța de urgență nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, cu modificările și completările ulterioare), aplicabile începând cu 01.07.2024, Societatea Apă Canal 2000 SA aduce la cunostința clienților persoane juridice că, începând cu luna aprilie 2025, va sista transmiterea în format fizic a Documentului de plată pentru serviciile de apă și canalizare.

În contextul implementării legislației, începând cu data de 01.07.2024, societatea Apă Canal a emis toate facturile reprezentând prestarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare către toți clienții persoane juridice (societăți comerciale sau instituții publice), doar în spațiul virtual privat al ANAF (SPV), obligația descărcării acestora revenind în exclusivitate beneficiarului, aceasta fiind singura modalitate de transmitere a facturii fiscale.

”Facem precizarea că doar facturile emise conform legii în spațiul virtual privat al ANAF (SPV) sunt cele care fac obiectul înregistrării în contabilitate, iar data comunicării facturii electronice către destinatar se consideră data la care factura electronică este disponibilă acestuia pentru descărcarea din sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.

Pentru a evita situația întârzierilor la plată a serviciilor și sistarea furnizării utilităților, Apă Canal 2000 SA recomandă crearea unui cont online pe site-ul societății www.apacanal2000.ro la secțiunea Clienți – Servicii online, pentru a primi pe e-mail Documentul pentru efectuarea plății, în cuantumul facturii fiscale.”, transmite SC Apă Canal 2000 SA Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...