Exercițiu tactic de intervenție la Câmpulung, în cadrul exercițiului internațional de nivel operativ, combinat (Joint), „Scutul Albastru al Carpaților 2025”

Exercițiu tactic de intervenție la Câmpulung, în cadrul exercițiului internațional de nivel operativ, combinat (Joint), „Scutul Albastru al Carpaților 2025”

În perioada 22 – 26 septembrie 2025, Jandarmeria Română organizează Exerciţiul Internațional „SCUTUL ALBASTRU AL CARPAȚILOR 2025”, activitate ce va fi găzduită de Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș va participa în cadrul scenariului exercițiului internațional în data de 24 septembrie, când va desfășura un exercițiu tactic de intervenție, cu forțe în teren, la sediul Detașamentului de Jandarmi Câmpulung, str. Lt. Oncica nr. 2 și la Poligonul de Instrucție pentru Apărare CBRN Valea Poienii al Bazei de Instruire pentru Apărare CBRN din Câmpulung.

Scopul exercițiului este de a consolida interoperabilitatea și capacitățile de răspuns ale forțelor de ordine în fața amenințărilor la adresa securității naționale și regionale.

Astfel de exerciții, care implică adesea participarea unor structuri militare și de securitate din state partenere, sunt esențiale pentru dezvoltarea unei strategii comune de apărare și menținere, asigurare și restabilire a ordinii publice.

Pentru a preveni o stare de panică informăm populația locală că în intervalul orar 08.00-14.00, în perimetrul obiectivelor menționate, vor fi folosite muniții neletale de marcare a focului. Locuitorii sunt sfătuiți să nu se alarmeze în cazul în care aud zgomote specifice exercițiilor militare.

Exercițiile de acest tip au o importanță deosebită, deoarece permit forțelor participante să-și testeze procedurile de acțiune în situații de criză, să-și sincronizeze eforturile și să îmbunătățească comunicarea între unități. Acestea contribuie la pregătirea eficientă pentru misiuni naționale și internaționale, inclusiv cele sub egida NATO sau a Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...