Evaluare Națională, clasa a II-a. Miercuri, elevii susțin testul la limba română – citit

Eleviinfo
Elevii de clasa a II-a, susțin miercuri, 10 mai, Evaluarea Națională la limba română citit, care vizează “evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite”. Timpul de lucru este tot de 30 de minute, potrivit metodologiei, ca și în cazul testului de limbă română scris. Joi are loc ultima probă din cadul Evaluării Naționale a elevilor de clasa a II-a, la matematică. Rezultatele evaluărilor sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și se comunică părinților. Potrivit legii Educației Naționale în vigoare, rezultatele ar trebui să constituie documente din portofoliul educațional al elevului, însă acesta nu se aplică în prezent.

Marți, elevii au susținut testul la limba română scris. Au avut de scris un bilet părinților, prin care să-i anunțe că pleacă la bibliotecă și să își imagineze un vis.

Evaluările de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a sunt elaborate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE). Testul de miercuri, la limba română citit, vizează evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite.

Elevii vor susține testul la limba română citit în sala lor de clasă. În metodologia de Evaluare nu sunt trecute detalii specifice legate de testul citit, doar regulile de bază pentru desfășurarea evaluării.

Distribuirea testelor

În fiecare clasă, elevii vor fi așezați în bănci câte doi sau conform așezării lor obișnuite. Distribuirea testelor se va face controlat, după cum urmează: Testul nr. 1, Testul nr. 2 etc., până când fiecare copil și-a primit testul pe care trebuie să lucreze.

Potrivit manualului de proceduri trimis de Ministerul Educației, dacă un elev este absent, testul corespunzător lui nu va fi distribuit. Se va continua distribuirea testelor, iar la final elevul va fi trecut „absent”.

Eventualii elevi întârziați vor fi conduși de către asistent într-o altă sală de clasă, unde pot fi supravegheați. În cazul în care un elev a lipsit la o zi de testare, dar a venit la următoarele, va participa în continuare la testare, în mod obișnuit, se arată în document. Se urmărește implicarea tuturor elevilor în EN-2023, în condiții comparabile de administrare.

Potrivit manualului de mai sus, la eventualele întrebări ale elevilor, li se sugerează să citească încă o dată cerințele cu atenție. Administratorul testului este rugat să noteze eventualele întrebări ale elevilor în raportul testării și să le reproducă în Raportul Administratorului de test.

Rezultatele elevilor, potrivit metodologiei

Articolul 25 – „(1) Rezultatele individuale obţinute la EN nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin:

a) elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune;

b) informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

(2) Rezultatele individuale la EN II şi EN VI, cuprinse în fişele de evaluare, sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic şi de către colectivul de catedră din fiecare unitate şcolară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/ orientare care cuprinde informaţii diagnostice şi prognostice în vederea orientării şi optimizării învăţării. Decizia privind elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului se ia coroborând rezultatele la EN cu datele şi observaţiile înregistrate de-a lungul parcursului educaţional al elevului.

(3) Planurile individualizate de învăţare ale elevilor sunt comunicate părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevilor.”

De ce este nevoie de evaluare la clasa a II-a

Evaluarea la clasa a II-a este prima testare în cadrul căreia copilul este expus unor subiecte făcute de altcineva decât cadrul didactic cu care este obișnuit. Părinții pot compara, astfel, rezultatele obținute de copil la această testare națională cu rezultatele obișnuite primite de elev de la învățătoare și pot vedea dacă a fost evaluat corect în timpul anului.

Rezultatele ar trebui să îi ajute pe părinți să afle pe ce anume să insiste, în lucrul cu copiii, pe timpul verii.

Un alt obiectiv al evaluărilor este de a-i obișnui pe copii cu condițiile de examen, pentru a nu se trezi la final de clasa a VIII-a, când au un examen care le hotărăște traseul școlar, pentru prima oară în fața unei evaluări naționale.

Aceste testări trebuie să radiografieze în mod real în ce măsură au înțeles copiii elementele prevăzute de curriculumul național, dar și efortul depus de învățători.

Calendarul complet al Evaluărilor Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

Evaluarea națională de la clasa a II-a:

  • Limba română scris — marți, 9 mai 2023
  • Limba maternă scris — marți, 9 mai 2023
  • Limba română citit — miercuri, 10 mai 2023
  • Limba maternă citit — miercuri, 10 mai 2023
  • Matematică — joi, 11 mai 2023
  • Limba română pentru minoritățile naționale, scris-citit — vineri, 12 mai 2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

OMD “Regatul Argeșului” a obținut avizul Ministerului!

OMD “Regatul Argeșului” a obținut avizul Ministerului! Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a acordat avizul de specialitate pentru înființarea Organizației de Management al Destinației „Regatul Argeșului”. Primirea avizului de la minister confirmă statutul oficial al OMD „Regatul Argeșului”, ca structură constituită la nivel județean. Este un pas important pentru turismul argeșean, la care […]

Citește mai mult...

Reținut și arestat preventiv de polițiști pentru șantaj și evadare

Reținut și arestat preventiv de polițiști pentru șantaj și evadare În ziua de 3 iunie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de _șantaj și evadare_ , iar în urma cercetărilor au […]

Citește mai mult...

Poliția Locală Pitești anunță intrarea în vigoare a noilor prevederi privind înregistrarea audio-video a activității polițiștilor locali

Poliția Locală Pitești anunță intrarea în vigoare a noilor prevederi privind înregistrarea audio-video a activității polițiștilor locali Poliția Locală Pitești informează cetățenii municipiului că, începând cu data de *1 aprilie 2026*, au intrat în vigoare prevederile *Legii nr. 18/2026* care completează Legea Poliției Locale. Noua reglementare stabilește utilizarea mijloacelor de înregistrare foto, video și audio […]

Citește mai mult...