Ieri, elevii școlilor din comuna Bradu, dar și prichindeii de la grădiniță au organizat Târgul Toamnei. Cei mici au vândut preparate delicioase, iar printre clienții elevilor fiind și primarul Dan Stroe.
„Toamna a fost astăzi „vedetă” în comuna noastă!
Cei mai mici dintre brădeni au organizat târguri dedicate produselor de sezon, pe care le-au vândut colegilor și participanților, banii strânși astfel fiind destinați diverselor activități dedicate copiilor.
Felicitări cadrelor didactice, părinților și tuturor celor implicați în organizare!”, transmite primarul Dan Stroe.