Elevii care perturbă orele vor putea fi mutați temporar într-o altă sală de clasă

Elevii care perturbă orele vor putea fi mutați temporar într-o altă sală de clasă

În cazul în care nu respectă una dintre obligațiile pe care le au la școală, și anume, dacă deranjează orele, elevii vor risca să fie mutați într-o altă clasă, unde, sub supravegherea unui profesor, vor desfășura diverse activități legate de școală, cum ar fi lectură suplimentară sau completarea unor fișe de lucru, după cum apare în noul statut al elevului, oficializat de curând.

Secțiunea de îndatoriri/ obligații pe care le au elevii, conform statutului elevilor, a fost completată, astfel încât s-a adăugat o sancțiune pentru elevii ce deranjează orele, potrivit Ordinului Ministerului Educației (ME) 5.707/2024, care conține noul statul.

Astfel, elevii care perturbă orele de curs vor putea fi mutați, din toamnă, într-o altă sală de clasă, unde, sub supravegherea unui profesor, își vor face lecțiile sau vor lucra/ citi suplimentar.

“În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea obligatorie a unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-un spațiu supravegheat video din unitatea de învățământ stabilit pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc.”, după cum apare în noul statut al elevului.

În situația în care un elev va fi sancționat astfel, școala va trebui să-i informeze, în scris/ prin mijloace de comunicare electronică, pe părinții acestuia în legătură cu situația apărută.

Pe de altă parte, în cazul în care un elev cu cerințe educaționale speciale deranjează orele, acesta va desfășura diverse activități sub supravegherea personalului specializat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” are o nouă sală de educație fizică!

Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” are o nouă sală de educație fizică! Noua sală de educație fizică a Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din Pitești a fost finalizată și recepționată astăzi, 25 august 2026, în cadrul unui proiect finanțat în totalitate de Compania Națională de Investiții (CNI). Proiectul „Sală de educație fizică școlară, Școala Gimnazială «Nicolae Iorga» […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: 100 de ani de viață înseamnă o poveste care merită ascultată!

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a premiat-o azi, la Centenar, pe Eugenia Popescu, din Pitești, care a ajuns la această vârstă impresionantă, înconjurată de familie. ”Doamna Eugenia Popescu și-a dedicat viața familiei și a avut bucuria de a-și vedea copiii și cei doi nepoții construindu-și propriile drumuri. Are o familie de care este pe bună […]

Citește mai mult...

Consiliul Județean Argeș anunță: Laboratorul de anatomie patologică este complet dotat

Consiliul Județean Argeș anunță: Laboratorul de anatomie patologică este complet dotat Joi, 20 august, a fost livrat ultimul echipament achiziționat în cadrul proiectului „Dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești”. Realizarea acestei investiții contribuie la creșterea capacității de diagnostic oncologic în Argeș, prin dotarea Laboratorului de anatomie […]

Citește mai mult...