E gata documentația pentru Laboratorul de Radioterapie Spital Judeţean de Urgență Piteşti

SJU Pitești a finalizat documentația tehnică a proiectului “Laborator de Radioterapie Spital Judeţean de Urgență Piteşti”, aceasta fiind aprobată în Ședința CJ din 15.12.2022.
În urma demersurilor întreprinse de CJ, acest proiect a fost inclus pe lista spitalelor care vor beneficia de fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Deși au fost solicitate fonduri europene pentru zeci de proiecte, Laboratorul de Radioterapie de la Pitești, extrem de necesar pacienților oncologici, are șanse mari să fie finalizat.
Pentru acest pas important, conducerea Spitalului Județean mulțumește angajaților unității care au depus eforturi pentru această realizare, dar și Consiliului Județean, pentru implicare. “Încă o dată s-a demonstrat că alături de o echipă puternică, formată din profesioniști, și cu susținerea Consiliului Județean putem să ne atingem obiectivele propuse, în beneficiul paciențior. Acest proiect, cum am mai spus, e unul de suflet pentru mine și va fi dus la bun sfârșit. Mulțumesc pentru încredre, susținere și implicare. Mai e mult de muncă, dar, cu siguranță, ca și în alte situații, vom reuși. De acum, după ce noi am realizat documentația tehnică, predăm ștafeta Consiliului Județean, care urmează să se ocupe de execuția lucrărilor”, a declarat Adriana Molfea, managerul SJU Pitești.
La sediul secundar al SJU Piteşti, din strada I.C. Brătianu nr. 56, va fi construit un nou corp de clădire în care va funcționa Laboratorul de Radioterapie, care va fi conectat, printr-un tronson de legătura, cu Secţia de Oncologie existentă.
Construcţia se va realiza prin obiectivul de investiții “Laborator de Radioterapie Spital Judeţean de Urgență Piteşti”, care este pretabil Componentei 12 – Sănătate, investițiile I2.1. Infrastructură spitalicească publică nouă și I2.2. Echipamente și aparatură medicală, finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
Corpul de clădire va avea 5 nivele (S1+S2+D+P+1E parțial), împărtite din punctul de vedere al funcțiunilor, astfel:
-Subsol 1 – Adăpostul ALA, Spațiu tehnic și Arhiva;
-Subsol 2 – 2 buncăre tratament, 2 camere control, cu hol distribuţie, cabinet fizician, compartiment dozimetrie, hol aşteptare, computer tomograf, cameră comandă, cabinet medic radiolog, cabinet planificare tratament, arhivă, camera deşeuri medicale, casa scării şi lift, grupuri sanitare;
-Demisol – 3 saloane, cabinet consultaţii, grupuri sanitare, cameră inventar curăţenie, cameră deşeuri medicale, cabinet asistente, camere lenjerii, depozit medicamente;
-Parter: sală aşteptare, fişier registratură, cabinet asistente, cabinet consultaţie, depozit medicamente, grupuri sanitare, cameră inventar curăţenie;
-Etaj: cameră deşeuri medicale, cameră relaxare cu oficiu şi grup sanitar, centrală termică, terase.
Conform Devizului general, valoarea obiectivului de investiții este de 74 704 433,98 lei cu TVA inclus.
Pentru promovarea acestui obiectiv de investiții, în lista celor 25 de unități care vor fi finanțate prin PNRR în cadrul Componentei I2 – Sănătate, UAT Județul Argeș, prin Consiliul Județean Argeș, a depus la Ministerul Sănătății Formularul de solicitare de finanțare.
În acest sens, SJUP a cesionat, cu titlu gratuit, UAT Județul Argeș drepturile sale de autor, documentațiilor tehnico-economice (Studiu de Fezabilitate, Documentație Tehnică pentru Autorizația de Construire, Proiect Tehnic de Execuție, Expertize, Studii, Avize, Acorduri și Autorizații, etc.) realizate pentru implementarea obiectivului de investiții Laborator de Radioterapie Spital Județean de Urgență Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Speranță pentru bolnavii de cancer din Argeș!Laboratorul de Radioterapie de la Spitalul Județean Pitești, aproape de finalizare

Fostul prefect al județului Argeș, Ioana Făcăleață, anunță că lucrările la Laboratorul de Radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești au ajuns la aproximativ 80%, iar investiția se apropie de finalizare. Potrivit acesteia, cele două acceleratoare liniare de ultimă generație și echipamentele necesare tratamentului oncologic sunt deja instalate, iar din anul viitor laboratorul ar […]

Citește mai mult...

A fost sfințită Troița viitoarei Școli Domnești de Meserii din Bradu

Un moment deosebit a avut loc astăzi în comuna Bradu, unde a fost sfințită Troița închinată Sfântului Voievod Neagoe Basarab și Sfintei Cuvioase Platonida de la Argeș. Troița a fost amplasată pe terenul pe care va fi construită Școala Domnească de Meserii „Sfântul Voievod Neagoe Basarab”, marcând în mod simbolic începutul unui proiect dedicat educației […]

Citește mai mult...

Argeșul găzduiește Școala de vară internațională „BRÂNCUȘI 150: ARTĂ, COMUNITATE, VIITOR”

Aproximativ 70 de elevi, studenți, masteranzi, doctoranzi și cadre universitare din România, Republica Moldova, Bulgaria, Azerbaidjan și Georgia participă, în perioada 17 iulie – 3 august, la Școala de vară interculturală cu participare internațională „BRÂNCUȘI 150: ARTĂ, COMUNITATE, VIITOR”, proiect organizat de Asociația Cultural-Creștină „Aripi de Înger”, în parteneriat cu instituții academice și culturale din […]

Citește mai mult...