Dumitru Tudosoiu :”Viitorul le aparține celor care cred în frumusețea visurilor lor!”

Emoţii mari pentru absolvenţii claselor a VIII-a. Astăzi, 15 iunie, începe Evaluarea Naţională, în condiţii speciale pe seama restricţiilor COVID-19. Dumitru Tudosoiu, şeful ISJ Argeş, a transmis un mesaj pentru elevi, profesori şi părinţi.

 

 Emoție, bucurie, noutate …

Gânduri, strategii , examene…
Evaluare, admitere, bacalaureat…
Toate debutează mâine, 15 iunie.

Dragi absolvenți,

Vă aflați în fața unei noi încercări, de data aceasta însă, una pozitivă, una pentru care sunteti, cu siguranță, pregătiți. De ce spunem asta? Pentru că voi
v-ați autodepășit , v-ați adaptat din mers, ați depus toate eforturile pentru a trece, cu succes, examenele. Sunteți câștigătorii unei lupte cu un inamic invizibil, cei care au trecut testul barierelor sociale și care au învățat să răspundă unor provocări fără precedent.
A fost un an greu pentru toti, dar voi, promoția anului 2020, veți fi mereu învingători și speciali, veți ști, poate mai bine decât mulți alții, să luptați și să aveți încredere în voi.
Veți culege, în curând, roadele muncii voastre. Și pentru ca acest demers să fie încununat de succes, vă dorim să treceți peste emoții (firești de altfel), să pășiți cu încredere pe poarta școlii și să tratați cu calm și responsabilitate fiecare test.
Viitorul vă aparține! Mult succes!

Dragi colegi,

Ați dus la bun sfârșit un an plin de provocări; ați rămas aceeași călăuzitori de suflete și ați tratat cu discernământ și seriozitate întregul proces educativ, participând la ”revoluționarea” învățământului online.
Parteneri în organizarea examenelor, ”profesori online”, v-ați asumat, și în acest context, nobila misiune pentru care vă felicităm și vă mulțumim!

Stimați părinți,

Tratăm cu maximă seriozitate siguranța sanitară a copiilor dumneavoastră, în actualul context epidemiologic și am luat toate măsurile astfel încât acestora să le fie asigurate toate condițiile igienico-sanitare.
Vă încurajăm să-i sprijiniți și să le acordați încredere, să le fiți alături, așa cum i-ați obișnuit, să-i îndemnați să-și continue educația, cu aceeași aplecare și seriozitate!

Memento:
”Viitorul le aparține celor care cred în frumusețea visurilor lor!” (E. Roosevelt)

Mult succes tuturor!
Conducerea I.Ș.J. Argeș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Dan Stroe, primarul comunei Bradu, mesaj pentru sărbătoririții de Sfinții Mihail și Gavril

În zi de mare sărbătoare a ortodoxiei, tuturor celor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail si Gavriil le urez multă sănătate, fericire și multe bucurii în familie! Această zi să vă deschidă poarta unui viitor plin de succese și realizări, iar Sfântul al cărui nume îl purtați să vă ocrotească și să vă călăuzească mereu! […]

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...