Dumitru Chirleșan, decorat de statul francez

Rectorul UPIT, Dumitru Chirleșan, decorat de Franța

Marți, 21.03.2023, Dumitru Chirleșan, rectorul UPIT, a fost onorat de către statul francez, prin intermediul Ambasadei Republicii Franceze la București, cu acordarea titlului „Palmes Academiques” în rang de ofițer.
„Excelența Sa, distinsa doamnă Laurence AUER, Ambasador al Franței în România, mi-a făcut bucuria de a-mi înmâna titlul cu diploma și decorația aferentă.
Țin să îi mulțumesc Excelenței Sale, pentru perfecta organizare a evenimentului, pentru grația și eleganța cu care a dominat atmosfera cordială, în plin spirit francofon și francofil. Am resimțit din plin, cu această ocazie, acea căldură și prietenie care a caracterizat dintotdeauna relațiile franco-române.
Mulțumesc Republicii Franceze, Ministerului Educației Naționale și Tineretului al Guvernului Francez, Domnului Ministru Pap NDIAYE, pentru încrederea acordată și pentru aprecierea activității mele modeste, în promovarea culturii, civilizației și a tezaurului științific francez.
Sunt profund îndatorat Franței, prima mea dragoste, pentru tot ce a făcut și a însemnat pentru mine și pentru societatea modernă, care pune ființa umană în centrul universului.
Merci, France ! Vive la Francophonie… !”, transmite Dumitru Chirleșan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ULEIUL ALIMENTAR UZAT POATE FI PREDAT PENTRU RECICLARE LA PIAȚA AGROALIMENTARĂ „DACIA”

ULEIUL ALIMENTAR UZAT POATE FI PREDAT PENTRU RECICLARE LA PIAȚA AGROALIMENTARĂ „DACIA” Locuitorii orașului Mioveni au la dispoziție un punct de colectare a uleiului alimentar uzat în cadrul Pieței Agroalimentare „Dacia”, unde este amplasat un recipient special destinat acestui tip de deșeu. Prin utilizarea acestui sistem de colectare, cetățenii contribuie la protejarea mediului și la […]

Citește mai mult...

Întâlnire între conducerea Consiliului Județean Argeș și reprezentanții Asociației Tierhilfe Hoffnung – Adăpostul de Câini Smeura

Întâlnire între conducerea Consiliului Județean Argeș și reprezentanții Asociației Tierhilfe Hoffnung – Adăpostul de Câini Smeura Conducerea Consiliului Județean Argeș s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Asociației Tierhilfe Hoffnung – Adăpostul de Câini Smeura pentru a analiza rezultatele colaborării dintre cele două instituții și pentru a stabili direcțiile de acțiune în vederea gestionării eficiente și umane […]

Citește mai mult...

Dan Nica: Inteligența artificială trebuie să fie în sprijinul oamenilor, nu să le amenințe locurile de muncă

Inteligența artificială trebuie să fie în slujba cetățenilor, fără să pună în pericol locurile de muncă sau viața privată. Mesajul a fost transmis de europarlamentarul Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), în cadrul unei declarații susținute în Parlamentul European. Acesta consideră că dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale necesită reguli clare […]

Citește mai mult...