DRÄXLMAIER sărbătorește 30 de ani de excelență „Acasă, în Pitești”

DRÄXLMAIER sărbătorește 30 de ani de excelență „Acasă, în Pitești”

Compania DRÄXLMAIER a celebrat 30 de ani de la deschiderea porților în Pitești, printr-o Gală Aniversară specială. Alături de managementul local s-au aflat și conducerea de cel mai înalt nivel din Germania a DRÄXLMAIER Group, reprezentanți ai autorităților publice și parteneri, precum și angajați care au marcat trei decenii de activitate alături de companie.

Locația din Pitești a fost prima deschisă de DRÄXLMAIER Group în Europa de Est. Compania a ales orașul argeșean pentru prima sa fabrică din România, devenind unul dintre primii investitori străini în regiune. În anul 1993, DRÄXLMAIER Pitești își deschidea porțile cu primii angajați și primul său produs. După prima comandă semnificativă de cablaje specifice clientului, au urmat numeroase alte comenzi, de la producători germani de automobile premium. În timp, compania s-a dezvoltat treptat, fabricând componente pentru diverse modele de mașini premium din piață.

Prin Gala Aniversară, compania a dorit să creeze un moment festiv dedicat celor ce au însoțit-o în ultimii 30 de ani și au susținut-o pe parcursul dezvoltării sale. Ceremonia a fost deschisă de Bernd Schmitt, Director General DRÄXLMAIER Pitești, și Daniela Cîrciuvoianu, Head of Engineering Technology Support, care au urat bun venit oaspeților și au exprimat apreciere față de sprijinul primit în mod constant.

Președintele DRÄXLMAIER Group, Fritz Dräxlmaier, împreună cu managementul de top din sediul central din Germania, s-a alăturat evenimentului. Din partea întregii conduceri, domnul Dräxlmaier a transmis sincere felicitări: „Aprecierea și mulțumirile mele se îndreaptă către toți angajații din Pitești pentru performanța extraordinară, nivelul înalt de competență, angajamentul excepțional și creativitatea remarcabilă de care au dat dovadă în fiecare zi în DRÄXLMAIER timp de 30 de ani.”

Alături de conducerea grupului, Stefan Brandl, Vicepreședinte și CEO, Jan Reblin CEO și dr. Alexander Schubel, Country Manager pentru România, s-au aflat partenerii și colaboratorii cu tradiție ai companiei, precum Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, Prefectul Județului Argeș, Radu-Valeriu Perianu, Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Florinel Nicolaescu, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Republicii Federale Germania la București, Christian Plate, dar și reprezentanți ai Camerei De Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK) și ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Argeș, împreună cu alți invitați de seamă.

Primarul municipiului a evidențiat că DRÄXLMAIER a devenit parte din istoria Piteștiului: „Consider că parteneriatul administrație – companie DRÄXLMAIER Group este unul nu numai de lungă durată, ci și unul solid, un exemplu de succes al unei relații bazate pe încredere, respect reciproc și angajament față de dezvoltare”, a punctat Gentea în discursul său.

Din partea Ambasadei germane la București, Christian Plate a transmis calde felicitări companiei pentru 30 de ani de activitate: „În ultimele trei decenii, DRÄXLMAIER Pitești a evoluat de la o unitate de producție, la o locație înfloritoare cu capacități de producție și dezvoltare. Interesul pe termen lung și expansiunea constantă a DRÄXLMAIER sunt un semn al relațiilor economice puternice și al legăturii profunde dintre România și Germania. Urez companiei DRÄXLMAIER și tuturor angajaților săi succes în continuare și toate cele bune.”

Bernd Schmitt și Daniela Cîrciuvoianu le-au mulțumit angajaților care au sărbătorit 30 de ani de activitate alături de companie. „Este o mare plăcere pentru mine să-mi exprim aprecierea față de cei aflați alături de noi încă de la început, pentru angajamentul lor deosebit”, a subliniat Bernd Schmitt. Daniela Cîrciuvoianu face parte din companie încă din 1993 și a privit retrospectiv: „Este impresionant cum s-a dezvoltat locația de la început și până în prezent”, a spus Cîrciuvoianu. La finalul ceremoniei, angajații au fost invitați pe scenă și au fost felicitați de conducerea DRÄXLMAIER Group.

DRÄXLMAIER este „Acasă, în Pitești, de 30 de ani” și se mândrește cu rezultatele obținute și contribuția la succesul întregului grup. Compania este un partener de încredere și de lungă durată al comunității locale și contribuie constant la dezvoltarea acesteia, prin proiecte susținute în diverse domenii. Privind spre viitor, DRÄXLMAIER își propune să mențină aceeași evoluție ascendentă, astfel încât să se regăsească „Acasă, în Pitești” și în următoarele decenii.

DRÄXLMAIER este unul dintre cei mai stabili angajatori din Argeș, iar împreună cu angajații săi livrează produse de cea mai bună calitate, pentru clienți de top.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Primarul Constantin Bîlea: Ziua Drapelului Național ne amintește că avem rădăcini puternice, dar și o datorie sacră în prezent.

Mesajul primarul comunei Oarja, Constantin Bîlea cu prilejul Zilei Drapelului Național: „Astăzi celebrăm Tricolorul, cel mai puternic simbol al unității, libertății și identității noastre naționale. Sub aceste trei culori s-a scris istoria mândră a poporului român și tot sub ele ne regăsim astăzi, uniți de aceleași valori și idealuri. Ziua Drapelului Național ne amintește că […]

Citește mai mult...

Cătălin Mîndroc: PSD își asumă o guvernare minoritară cu Sorin Grindeanu premier

PSD își asumă oficial o guvernare minoritară condusă de Sorin Grindeanu și cere PNL, prin vocea liderului Ilie Bolojan, să își respecte angajamentul public de a sprijini investirea noului Cabinet. Deputatul Cătălin Mîndroc respinge scenariile alternative precum „rotativa” sau „acordurile de reciprocitate”, catalogându-le drept tertipuri care blochează formarea urgentă a unui executiv funcțional. Deputat Cătălin […]

Citește mai mult...

Felicitare – Cosmin Ștefan, primarul comunei Hârtiești

Cele mai calde gânduri şi urări de sănătate, fericire, bucurii şi împliniri. Să fiți sănătoși și fericiți în fiecare moment al vieţii voastre. La mulţi ani,tuturor cetățenilor comunei ce poartă numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel! Cosmin Ștefan, primarul comunei Hârtiești

Citește mai mult...