DRÄXLMAIER Pitești este din nou alături de elevi

Cu ocazia începutului anului școlar, compania a oferit ghiozdane și rechizite copiilor de clasa 0 din Râncăciov.

DRÄXLMAIER Pitești a continuat tradiția de susținere a micilor școlari de clasa 0, oferind 24 de ghiozdane pline cu rechizite, care să îi ajute la învățătură.

Anul acesta, voluntarii DRÄXLMAIER s-au îndreptat către elevii Școlii Gimnaziale din Râncăciov, unde au avut ocazia să interacționeze cu cei mici și să se încarce cu bucuria lor de a primi cadourile. Voluntarii care au înmânat rechizitele au încurajat copiii să obțină rezultate cât mai bune la învățătură.

„Suntem încântați să fim alături de micii elevi de la școala din Râncăciov cu această ocazie. Sperăm ca acțiunea noastră să fie un sprijin și o încurajare pentru aceștia. DRÄXLMAIER susține accesul la educație și ne bucurăm ca, împreună cu școala, să putem contribui la crearea condițiilor optime pentru dezvoltarea elevilor. Sprijinirea celor mici este o investiție în viitor și avem convingerea că, prin educație, aceștia vor deveni membri de seamă în comunitatea lor”, a declarat Bernd Schmitt, director general DRÄXLMAIER Pitești.

Acțiunea s-a desfășurat împreună cu Fundația „Lumină în suflet”, un partener cu tradiție al companiei.

„Împreună cu DRÄXLMAIER Pitești reușim să facem în continuare fapte bune. Ghiozdanele copiilor au fost pregătite cu tot ce este nevoie pentru ca ei să poată începe anul școlar în cele mai bune condiții”, a declarat Claudia Bordei, reprezentant al Fundației „Lumină în suflet”.

Compania DRÄXLMAIER Pitești este alături de comunitățile argeșene de peste trei decenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...