Dr. Remus Mihalea, deputat: Județul Argeș este pus pe harta ă conferințelor naționale și internaționale în domeniul sănătății

Consiliul Județean Argeș în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Pitești a organizat azi la sala mare a Consiliului Județean Argeș Conferința internațională cu tema „Patologia neurochirurgicală – progresul medicinei și al tehnologiei medicale”.

La evenimentul științific care deschide drumul unei ample colaborări profesionale și științifice în domeniul neurochirurgiei au participat personalități marcate din domeniul medicinei.

Deputatul Remus Mihalcea a fost la acest eveniment alături de Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, și de vicepreședinții CJ Argeș Adrian Bughiu și Marius Nicolescu. Remus Mihalcea a subliniat că astfel județul Argeș este pus pe harta ă conferințelor naționale și internaționale în domeniul sănătății:

În cadrul Conferinței sunt prezentate lucrările:

Prof. Dr. Gorgan Mircea Radu – Tratamentul malformațiilor arterio- venoase cerebrale;
Prof. Dr. Grau Stefan- Tratamentul metastazelor cerebrale;

Conf. Dr. Tataranu Ligia Gabriela- Tumorile neuroendocrine hipofizare agresive: abordări actuale, controverse și perspective Autor-Ligia Gabriela Tataranu, Vasile Ciubotaru, Amira Kamel, Silvia Mara Baez Rodriguez
Dr. Mirchev Nikolay – Chirurgia joncțiunii cranio-cervicale
Conf. Dr. Toader Corneliu -Chirurgia anevrismelor cerebrale gigant
Prof. Dr. Popescu Mihai –Sindromul Cauda Equina

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Deputatul Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați

Deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați, în cadrul unei ceremonii organizate sâmbătă, 29 august. Primarul Ion Gîrleanu i-a mulțumit pentru sprijinul acordat administrației locale și locuitorilor comunei, în special pentru două proiecte sociale importante care urmează să fie implementate la Bogați. Unul dintre acestea este destinat […]

Citește mai mult...

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare sâmbătă, 29 august, când sute de localnici și invitați au participat la Ziua Comunei și la cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Omeniei”, desfășurate în Parcul Tineretului. La eveniment au participat deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu și primarii Sorin Lupu din Priboieni, […]

Citește mai mult...

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...