Discurs bizar al preotului din Bălileşti la deschiderea noului an şcolar

Dacă administraţia locală s-a asigurat că toate şcolile din comuna Bălileşti  sunt pregătite pentru noul an şcolar, la festivatea de deschidere a avut loc un episod cel puţin bizar – discursul preotului Mihai Teodoroiu. I-am putea spune preotul „de acolo până acolo”, căci faţa bisericească s-a deranjat că s-a întârziat la festivitățile de deschidere a anului școlar de la Poienița vreo 15 minute, invocând faptul că a fost nevoit să meargă de colo până acolo şi d-aia ar fi întârziat. Nu s-a oprit aici cu bizareriile, ci a continuat într-un stil care mai că te determina să te întrebi  dacă nu cumva sfântul părinte a găsit vreo cârciumă în drum său spre şcoală. Aproape că a băgat spaima în copii, comparând şcoala cu o luptă necruţătoare cu sinele şi a amestecat Revoluţia din decembrie presupunem  cu minţile părinţilor copiilor. Apoi a trecut în alt registru, comparând şcoala cu experimentele şi pe copii cu cobaii, afirmând sus şi tare, spre stupefacţia celor prezenţi, că elevii au fost   subiecte de experimente pentru şcoli.

„Şcoala înseamnă o luptă continuă cu tine însuţi, cu sufletul tău, cu mintea ta şi cu toţi cei care ne sunt dascăli. …Continuaţi lupta cu această grea de doborât carte pentru că în momentul în care s-a produs Revoluţia română, eraţi în proiectele divinităţii şi minţile părinţilor . Copiii noştri au fost cobaii acestei societăţi, s-au experimentat pe ei toate sistemele acestei lumi şi astăzi am trecut la module, ce-or mai fi şi alea ?” , a spus preotul Mihai Teodoriu, continunând în acelaşi fel, în râsul părinţilor şi jena celor de faţă. Poate că preotul şi-a dorit un discurs pretenţios, dar a ieşit doar o bizarerie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...