Dezbatere la CJ Argeș cu privire la situația ariei naturale protejate a Văii Vâlsanului și a speciei unice în lume de pește care trăiește aici, aspretele

Consiliul Judetean Arges a găzduit astăzi, prin vicepreședintele Marius Nicolaescu, o dezbatere cu privire la situația ariei naturale protejate a #VăiiVâlsanului și a speciei unice în lume de pește care trăiește aici, 🐠 #aspretele.
La această amplă discuție, pornită la inițiativa lui alpinistului argeșean Alex Gavan și a fundației sale, au participat #SorinaMarin, șef serviciu Ministerul Mediului, reprezentanți de la Agenția Națională pentru Arii Protejate, Garda Forestieră Ploiești, Hidroelectrica, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, Vama Argeș, Agenția pentru Protecția Mediului, Direcția Silvică, Inspectoratul de Poliție și Inspectoratul de Jandarmi și conducerile primăriilor din #Brăduleț, #Mușătești și #Arefu, precum și conducerea Spitalului de Recuperare Brădet.
În cadrul discuțiilor au fost abordate teme specifice, pornind de la problemele de mediu, până la găsirea unor soluții care să ofere locuitorilor și administrațiilor locale beneficii din dezvoltarea turistică a acestei arii protejate.
„Am dorit să avem această discuție cu toți factorii implicați, de la instituții publice la autorități locale și ONG-uri pentru că este limpede că răspunsul la problemele de aici nu este să dăm vina unii pe alții, ci să găsim soluții care să fie implementate de către toți cei prezenți aici. Sigur, aici ne-a binecuvântat Dumnezeu cu o specie rarisimă de pește, aspretele, pe care trebuie să îl protejăm, trebuie să avem un mediu nepoluat, dar în același timp trebuie să dezvoltăm și comunitățile locale.
Am pus bazele astăzi unei colaborări între toate instituțiile care gestionează zona de mediu, între autoritățile locale și județene și organizațiile non-profit în baza unui protocol interinstituțional care cred că ar putea fi un exemplu și pentru alte văi din Argeș, dar și la nivel național. Poate cea mai facilă acțiune pe care o putem derula este o acțiune comună de conștientizare a populației și a agenților economici. Este limpede că oamenii trebuie să cunoască efectele asupra mediului, dar și riscurile privind anumite sancțiuni impuse de lege. Mi-aș dori să acționăm deocamdată pe zona de informare și prevenție.
Este important să stopăm deversările în râuri. Da, este o problemă cu fosele în multe localități din zona montană. În primul rând, primăriile sub 2000 de locuitori nu pot accesa finanțare pentru a rezolva această problemă. Nici nu ar fi fezabilă canalizarea, având în vedere și cum sunt răspândite gospodăriile. Ca atare, ar putea fi luată în calcul posibilitatea unui ordin de ministru sau a unei alocări prin care aceste comunități să primească finanțare guvernamentală destină exclusiv investițiilor în fose septice. Este o problemă și aceea a asigurării debitului ecologic, mai ales în contextul în care ne confruntăm cu modificările generate de schimbările climatice, iar aici cred că Hidroelectrica și Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea pot veni cu soluții.
💯 Trebuie să punem cu toții umărul pentru a găsi soluțiile cele mai bune pentru că trebuie să dezvoltăm turismul și să sprijinim mediul economic, dar în egală măsură trebuie să avem grijă și de mediu” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
La rândul său, Alex Găvan a apreciat organizarea acestei dezbateri și a subliniat la rândul său nu doar necesitatea protejării aspretelui și a mediului, ci și dezvoltarea comunităților.
🖋 „Vreau să mulțumesc Consiliului Județean Argeș și vicepreședintelui Marius Nicolaescu pentru că suntem cu toții la această masă. Eu cred că nordul Argeșului este cel mai frumos loc din lume. Trebuie să avem în vedere că aici, pe Valea Vâlsanului, trăiește o specie de pește unică în lume și care, dacă vom ști să îl protejăm și să îl promovăm, ne poate aduce beneficii pentru locuitorii din această zonă. La fel ca și oamenii, și aspretele are nevoie de apă curată, nepoluată pentru a trăi. Și este important să rezolvăm problemele de mediu. Dar cred că este nevoie și ca autoritățile locale, agenții economici și oamenii să înțeleagă faptul că o arie protejată nu înseamnă doar restricții, înseamnă și posibilitatea de a face dintr-un loc special un loc unde poți face turism fără să poluezi și poți avea beneficii care să însemne nu doar dezvoltarea turismului, ci și surse financiare pentru dezvoltarea comunităților” – Alex Gavan.
🐠 Valea Vâlsanului este singurul loc de pe glob unde încă mai trăiește aspretele, o specie considerată fosilă vie, contemporană cu ultimii dinozauri.
🐠 Arealul confirmat al aspretelui ajunge la 15 kilometri între localitățile Brădetu și Vâlsănești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]

Citește mai mult...
calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...