Deschiderea oficială a cursurilor de master „Concepție și Management în Productică” la Mioveni

Vineri, 3 octombrie, în sala de ședințe a Primăriei orașului Mioveni, a avut loc deschiderea oficială a cursurilor de master „Concepție și Management în Productică”, eveniment ajuns la cea de-a XV-a ediție.
Manifestarea a reunit masteranzi – atât fizic, cât și online – cadre universitare, reprezentanți ai administrației locale, ai mediului educațional și economic.
Au participat primarul orașului Mioveni, Aurel Costache, viceprimarul Ciprian Țurlea, consilieri locali, părintele Puiu Diaconescu, preot paroh al Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Mioveni, domnul Nicolae Tudose, director al Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, domnul Dumitru Voiculescu, director al Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu” – unitatea unde masteranzii își vor desfășura activitatea didactică, precum și reprezentanți ai mass-media.
În cadrul ceremoniei, primarul Aurel Costache a înmânat o diplomă de apreciere domnului prof. univ. dr. coordonator Miron Zapciu, în semn de recunoaștere a contribuției sale deosebite la dezvoltarea și coordonarea acestui program.
De asemenea, toți cei prezenți au transmis mesaje de încurajare masteranzilor, subliniind importanța colaborării dintre mediul academic, administrația locală și mediul economic pentru formarea viitoarelor generații de specialiști.
Programul de master „Concepție și Management în Productică” este organizat prin parteneriatul dintre Academia Oamenilor de Știință din România – Secția VI Științe Tehnice, Academia de Studii Economice, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București și Primăria orașului Mioveni, oferind cursanților competențe esențiale în domeniul managementului industrial, al inovației și al concepției de produse și servicii.
Conducerea orașului Mioveni mulțumește tuturor celor prezenți și reafirmă sprijinul constant pentru educație al administrației locale.
#Mioveni #Educație #MasterProductică #Parteneriat #Inovație #Management #FormareProfesională #GenerațiiDeSpecialiști

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...