
De Zilele Piteștiului, concert pop rock simfonic extraordinar, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează vineri, 22 mai, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul pop rock simfonic extraordinar de Zilele Piteștiului susținut de orchestra simfonică a instituției, dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea, Grupul vocal Ad Libitum și soliștii Monica Anghel și Alexandru Anghel.
În program: „Copacul”, „New York”, „That’s amore”, „Funiculi, funicular”, „Caruso”, „You raise me up”, „Champagne”, „Love in Portofino”, „Vivo per lei”, „L’appuntamento”, „Oameni”, „Tu esti primăvara mea”, „Volare”, „Bella ciao”.
Nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare, Monica Anghel este cântăreață, prezentatoare de radio și actriță. Câștigătoare a ediției din 1996 a Festivalului Internațional „Cerbul de Aur”, a reprezentat, în 2002, împreună cu Marcel Pavel, România, la concursul Eurovision. A activat în grupul Divertis și a jucat în filmele „Proprietarii de stele” și „Zăpadă, Ceai și Dragoste”. Anul acesta, în luna martie, a susținut, la Sala Palatului, alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate, concertul aniversar „Ne iubește cineva”.
Ad Libitum este singurul grup muzical din România care combină muzica pop cu muzica clasică. Datorită interpretării lor, Ad Libitum s-a bucurat de succes încă de la prima apariție, muzica ajungând la sute de mii de oameni atât la televizor, în concerte, cât și în mediul on-line. Toți membrii grupului sunt absolvenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Artist polivalent, Alexandru Anghel este absolvent al Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și al Universității Naționale de Arte din București. La câtva timp după absolvirea studiilor în arte plastice a descoperit pasiunea pentru muzică. „Alexandru este un artist fabulos, pictează, cântă, compune, este incredibil de talentat”, așa îl definea sora sa, Monica Anghel. Cei doi au participat la și la emisiunea TV „Te cunosc de undeva”.
Un muzician cu multiple valențe artistice, violonist în orchestră, concertmaestru și solist violonist, Tiberiu Dragoș Oprea este unul dintre cei mai apreciați dirijori cu 30 de ani de carieră și peste 1500 de concerte. Este fondatorul artistic al Filarmonicii Pitești și prim-dirijorul ei și prim-dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța. Zece ani a fost și dirijor colaborator permanent al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București și invitat constant al filarmonicilor și scenelor naționale și internaționale. Dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea se înscrie pe harta Festivalului Internațional „George Enescu” cu numeroase prezențe artistice: 2009, 2011, 2013, 2017, 2019, 2023, 2025, atât cu Filarmonica Pitești, cât și cu Orchestra de Cameră Radio, filarmonicile din Ploiești și Râmnicu Vâlcea.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe https://www.bilete.ro/concert-vocal-simfonic-filarmonica-pitesti/, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.



