Dănuț Dinu: „Orășelul Copiilor trebuie să existe!”

Consilierul local piteștean independent Dănuț Dinu a luat cuvântul la ședința CL din această seară despre situația Orășelului Copiilor. După cum se știe, primarul Cornel Ionică a primit o plângere de la câțiva locuitori de pe strada Stadionului, unde s-a organizat în ultimii ani orășelul și a decis să-l mute la târgul săptămânal. Târgul nu a atras însă nici măcar agenții economici, ca să nu mai vorbim de părinți și copii… În aceste condiții, există posibilitatea reală ca Orășeul Copiilor să nu mai fie organizat anul acesta, deși este o tradiție a Piteștiului, de decenii. „Sincer vorbind, Orășelul Copiilor trebuie să existe într-un oraș ca Piteștiul. Nu e ok în târg, unde sâmbăta se vând porci!”, a declarat Dinu. Primarul Cornel Ionică a promis că va lua în considerare orice propunere de locație, deși este deja foarte târziu și Crăciunul bate la ușă. De menționat că Parcul Lunca Argeșului, Parcul Ștrand sau parcarea de la Bowling nu pot fi încă folosite în scop comercial, fiind investiții realizate cu fonduri europene. În cazul acestor locații, trebuie să treacă minim 5 ani de la realizare pentru a putea fi folosite în scopul generării de venituri. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – Adrian Frîntură , primarul comunei Moșoaia

Cu ocazia sărbătorii sărbătorii Sfântului Dumitru, transmit din suflet un călduros La mulți ani! tuturor celor care își serbează ziua numelui. Vă doresc sănătate, liniște, bucurii alături de cei dragi și cât mai multe motive de împlinire. Această sărbătoare să vă aducă pace în suflet, curaj în fața provocărilor și credință în fiecare pas pe […]

Citește mai mult...

Felicitare – Florea Ene, primarul comunei Ciomăgești

Cu prilejul sărbătorii Sfântului Dumitru, adresez tuturor cetățenilor care își serbează ziua numelui cele mai sincere felicitări și urări de bine. Fie ca sfinții să vă ocrotească și să vă călăuzească pașii, iar credința, pacea și lumina să vă umple sufletele! La mulți ani! Florea Ene, primarul comunei Ciomăgești

Citește mai mult...

Felicitare – Gheorghe Stancu, Primarul Comunei Bascov

„Cu ocazia sărbătoririi numelui de Sfântul Dumitru, primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi. La mulţi ani!” Gheorghe Stancu, Primarul Comunei Bascov

Citește mai mult...