Dan Stroe: Prin acest proiect, ne dorim să oferim copiilor din Bradu, Oarja și Suseni oportunitatea de a beneficia de servicii de recuperare într-un spațiu modern, adaptat nevoilor lor.

Astăzi a avut loc deschiderea oficială a Centrului de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități – Bradu, un proiect pentru comunitățile din comunele Bradu, Oarja și Suseni dedicat copiilor care au nevoie de sprijin, terapie și șansa la o dezvoltare cât mai armonioasă.

Acest centru reprezintă mai mult decât o investiție – este un loc în care copiii vor primi ajutor specializat, sprijin și încurajare, iar familiile lor vor găsi susținerea de care au nevoie. Prin acest proiect, ne dorim să oferim copiilor din Bradu, Oarja și Suseni oportunitatea de a beneficia de servicii de recuperare într-un spațiu modern, adaptat nevoilor lor.
Alături de noi, la acest moment special, au fost: domnișoara prefect Ioana Făcăleață, domnul președinte al Consiliului Județean Argeș Ion Mînzînă, domnul Administrator Public al județului Argeș, Cristi Puiu, doamna deputat și fost ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu, domnul deputat Cătălin Mândroc, primarii comunelor Oarja și Suseni, Bîlea Constantin, respectiv Radu Doru, cu care am încheiat parteneriate pentru acest proiect, precum și firmele care au contribuit la construirea centrului și la realizarea utilităților, domnul director al Aeroclubului Henri Coandă, Adrian Oprea, precum și angajații Primăriei Bradu și echipa care își va desfășura activitatea aici, împreună cu șefa Centrului, Bebu Adela.
Ne dorim ca acest centru să devină un loc al speranței, al sprijinului și al progresului, unde fiecare copil să fie ajutat să își atingă potențialul, iar fiecare familie să simtă că nu este singură
”, a transmis primarul comunei Bradu Dan Stroe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Campanie de sterilizări GRATUITE în Mioveni!

Campanie de sterilizări GRATUITE în Mioveni! Marți, 16 iunie, continuăm eforturile de reducere a abandonului și organizăm o nouă campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici. Locație: Casa de Cultură #Racovița (parcare). Programări: sunați la 0733438006 (între orele 8:00 – 16:00) sau trimite un mesaj pe WhatsApp în afara acestui interval. Condiție obligatorie: Proprietarul […]

Citește mai mult...

Atenție! Întreruperi de curent în Colibași!

Atenție! Întreruperi de curent în Colibași! Distribuție Oltenia anunță efectuarea unor lucrări programate la rețelele electrice, după cum urmează: Joi, 11 iunie, în intervalul orar 09:00 – 17:00 – Mioveni – PTCZ BL 25 Colibași; Vineri, 12 iunie, în intervalul orar 09:00 – 17:00 – Mioveni – PTA 20 KV Stație Gaze Colibași, circuit 3. […]

Citește mai mult...

AJOFM Argeș organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă Pas spre Angajare în data de 19 iunie 2026

AJOFM Argeș organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă Pas spre Angajare în data de 19 iunie 2026 Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș invită persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și angajatorii interesați de recrutare, să participe vineri, 19 iunie 2026, la Bursa Locurilor de Muncă ‘’Pas spre Angajare’’. […]

Citește mai mult...