Dacia Spring s-ar putea scumpi cu peste 3.500 de euro dacă UE menține taxele pentru mașinile electrice importate din China

Intenția declarată a Comisiei Europene de a taxa suplimentar mașinile electrice asamblate în China se traduce printr-o majorare importantă a prețului unor modele destul de populare în România. Printre acestea, Dacia Spring, MG4 sau Volvo EX30.
începând cu 4 iulie 2024, Comisia Europeană (CE) va impune taxe compensatorii atât producătorilor auto chinezi cât și altor mărci care își asamblează vehiculele la uzine din China.

E important de menționat că, în realitate, taxele anunțate deja de Comisia Europeană nu vor intra în vigoare înainte de începutul lunii noiembrie a acestui an, din iulie statele europene fiind îndemnate să solicite o „garanție” într-o formă care urmează să fie decisă de autoritățile vamale din fiecare țară membră. Sumele respective urmează a fi definitiv pierdute de mărcile implicate numai dacă și atunci când se impun taxe definitive, adică la începutul lui noiembrie 2023.

Totodată, cum în prezent se derulează negocieri intense între CE și statul chinez pentru a rezolva problema înainte de a fi prea târziu, este posibil ca taxele anunțate de executivul european să rămână la nivel de intenție, însă, în caz contrar, modele cunoscute pe piața din România ar putea avea prețuri mult mai mari decât cele de acum.

Cazul cu cel mai mare interes pe piața din România este cel al modelului Dacia Spring. În ciuda faptului că oficialii mărcii românești nu au comunicat până acum în care categorie de taxe s-ar încadra modelul electric asamblat în China – CE a menționat mai multe niveluri ale taxelor, dar a specificat doar procentul impus mărcilor chinezești – presa franceză pare să fi aflat acest detaliu extrem de important.

Conform jurnaliștilor apreciatei publicații l`Argus, modelul Dacia ar intra în categoria celor taxate suplimentar cu 21%. De altfel, conform documentului publicat de Comisia Europeană pe 12 iulie, pentru BYD este propusă o taxă de 17,4% (BYD și Denza), pentru Geely (mașinile mărcilor Geely, Zeekr, LYNK & CO, Volvo și Polestar produse în China) de 20% și pentru SAIC (MG și Maxus) de 38,1%.

Ceilalți producători de mașini electrice din China, care au cooperat la anchetă, dar care nu au fost incluși în eșantion, vor fi supuși unei taxe medii ponderate de 21%. Toți ceilalți producători de electrice din China care nu au cooperat la anchetă vor fi supuși unei taxe de 38,1%.

În acest context, cu Dacia Spring aflată în valul taxat suplimentar cu 21% – peste deja vechea taxă de import de 10% – jurnaliștii francezi au calculat că sigurul model electric al mărcii românești s-ar putea scumpi în Hexagon cu 3.969 de euro. Cum în România prețul de bază al mașinii este ceva mai mic – 16.900 de euro – aici noile taxe compensatorii ar adăuga prețului circa 3.500 de euro. Astfel, Dacia Spring ar putea costa din noiembrie 2024 nu mai puțin de 20.499 de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...