Cum se redistribuie voturile între partidele care au intrat în Parlament

Cum se redistribuie voturile între partidele care au intrat în Parlament
Mandatele vor fi distribuite în două etape: prima oară la nivel de circumscripție, iar, ulterior, voturile rămase nefolosite în urma împărțirii vor fi puse într-un coș național, de unde vor fi redistribuite către partide în funcție de procentajul obținut în prima etapă.

Prima etapă stabileşte un coeficient electoral, care este unic fiecărei circumscripţii, pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. Acest coeficient se obţine prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate la nivelul circumscripției la numărul de deputaţi şi, respectiv, de senatori ce urmează să fie aleşi pentru fiecare judeţ, număr care a fost deja stabilit.

Coeficientul electoral va fi numărul întreg, fără zecimale, care va rezulta din această împărţire. Candidaţii independenți vor câştiga mandatul doar dacă au obţinut un număr de voturi valabil exprimate cel puţin egal cu coeficientul electoral.

În cazul în care, după aceasta etapă, vor rămâne voturi neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, ele vor fi transmite BEC pentru o repartizare la nivel national, dintr-un „coș” în care se vor aranja în ordinea mărimii, pentru fiecare competitor electoral.

Numărul voturilor astfel obținute de fiecare partid politic, alianță politică și alianță electorală se va împarți la 1, 2, 3, etc., făcându-se atâtea operații de împărțire câte mandate nu au putut fi atribuite la nivelul circumscripțiilor electorale în prima etapă.

Câturile rezultate din împărțire, indiferent de lista din care provin, se vor ordona descrescător. Operațiile se vor încheia când numărul căturilor va deveni egal cu numărul de mandate neatribuite.

Dacă există o egalitate la nivel naţional de voturi nedistribuite sau acest criteriu este insuficient, mandatul în plus va fi tăiat de la competitorul electoral cu cele mai puţine voturi primite la nivel naţional, apoi, dacă este nevoie, BEC va organiza o tragere la sorţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm!

Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm! Astăzi, Consiliul Județean Argeș a aprobat proiectul de hotărâre privind continuarea demersurilor pentru obiectivul de investiții „Spital Pitești”, prin modificarea și completarea hotărârii referitoare la declararea acestuia ca obiectiv de utilitate publică de interes județean și la scoaterea din circuitul silvic a terenului […]

Citește mai mult...

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești Societatea Apă Canal 2000 S.A. Pitești vine, și în acest an, în întâmpinarea unităților de învățământ, prin deschiderea porților stațiilor de tratare a apei potabile și ale stațiilor de epurare, având în vedere că, în perioada 7 septembrie 2026 – 23 […]

Citește mai mult...

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan Fostul președinte liberal Crin Antonescu critică dur direcția pe care o are PNL, sub conducerea lui Ilie Bolojan. Soluția lui? O curățenie în partid. Mai exact, susține că, dacă ar fi la conducerea partidului, nu ar schimba programul, ci ar […]

Citește mai mult...