Culoare, bună dispoziție și bucuria copilăriei!

Culoare, bună dispoziție și bucuria copilăriei!

Culoare, bună dispoziție și bucuria copilăriei!. Așa a arătat Târgul de Toamnă de la Grădinița Specială „Sfânta Elena” din Pitești, singura grădiniță de stat pentru copii cu deficiențe din Argeș – și una dintre puținele din țară. Copiii, părinții și cadrele didactice au pregătit cu grijă produse de casă, decorațiuni și roade ale toamnei, transformând curtea grădiniței într-un loc plin de culoare și emoție.
La eveniment au fost prezenți vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, și Roxana Stoenescu, directorul executiv al Direcției Cultură, Turism și Tineret din cadrul Consiliului Județean Argeș.
„Nu am putut refuza această invitație la cea de-a doua ediție a Târgului de Toamnă de la Grădinița Specială Sfânta Elena din Pitești. Cadrele didactice de aici fac o treabă extraordinară și m-am bucurat să văd entuziasmul copiilor, dar și al adulților. Nimic nu te poate impresiona mai mult decât bucuria celor mici.” — Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte CJ Argeș
În prezent, la grădinița din Trivale sunt școlarizați 62 de preșcolari cu cerințe educaționale speciale, iar multe dintre progresele lor sunt reale povești de succes. Datorită implicării cadrelor didactice și sprijinului părinților, mulți copii reușesc ulterior să se integreze în învățământul de masă.
„Deși a fost o competiție între grupe, cred că mai mult ne-a unit. Scopul a fost unul singur: bucuria copiilor noștri. Le mulțumim părinților, colegilor și partenerilor noștri de la Consiliul Județean Argeș pentru sprijin și implicare.” — Jinga Roxana Mădălina, director, Grădinița Specială „Sfânta Elena”
Felicitări întregii echipe pentru o inițiativă care aduce nu doar zâmbete, ci și lecții de empatie și solidaritate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...

Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a Galei Excelenței Argeșene

Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a Galei Excelenței Argeșene, un eveniment dedicat performanței în educație și tinerilor care, prin rezultate excepționale la învățătură, reprezintă o mândrie pentru Argeș. Evenimentul, organizat de Asociația Marea Lojă Națională din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, prin Filarmonica Pitești, îi va aduce în prim-plan pe șapte dintre […]

Citește mai mult...

Cercetări privind un conducător auto care a părăsit locul producerii unui eveniment rutier, din Băbana

Cercetări privind un conducător auto care a părăsit locul producerii unui eveniment rutier, din Băbana În cursul zilei de astăzi, 20 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs între un autoturism și un pieton, în comuna Băbana. Din verificările preliminare efectuate, a reieșit că un bărbat, de […]

Citește mai mult...