
Cristian Puiu, mesaj cu tâlc: „Poate că Argeșul are din nou nevoie de «Jurnalistul finanțist»”
Administratorul public al județului Argeș, Cristian Puiu, reacționează public după modul în care a fost prezentat în presă raportul Curții de Conturi privind activitatea UAT Județul Argeș.
Într-o postare publicată pe pagina sa, Cristian Puiu readuce în atenție un demers organizat la Pitești în urmă cu 14 ani, intitulat „Jurnalistul finanțist. Relația dintre autoritățile publice locale, contribuabili și mass-media”. La eveniment, jurnaliștii au avut ocazia să discute cu profesori universitari și specialiști din domeniul finanțelor publice, fiscalității, ANAF, sistemului bancar, economiei și comunicării.
Administratorul public spune că scopul acelui demers nu era de a-i învăța pe jurnaliști să fie „blânzi cu administrația”, ci să înțeleagă corect documentele și termenii tehnici înainte de a-i explica publicului.
Cristian Puiu susține că, după 14 ani, lecția este în continuare actuală, făcând referire la modul în care consideră că a fost prezentat public raportul Curții de Conturi privind UAT Județul Argeș.
„Presa are dreptul — și obligația — să fie critică. Să întrebe. Să verifice. Să ceară explicații și răspundere. Dar există o condiție care ar trebui să vină înaintea tuturor: să înțeleagă documentul despre care scrie”, transmite acesta.
Mesajul lui Cristian Puiu atrage atenția asupra diferențelor dintre termeni și situații care, spune el, nu ar trebui confundate în relatările jurnalistice: o eroare și o fraudă, o abatere și o infracțiune, un prejudiciu care trebuie stabilit sau recuperat și o răspundere penală, dar și diferența dintre o opinie de audit cu rezerve și un verdict general asupra unei instituții.
Administratorul public al județului critică astfel tendința de a transforma, în opinia sa, formulările tehnice dintr-un document de audit în titluri cu o încărcătură mai gravă decât cea a documentului propriu-zis.
„Curtea de Conturi nu are nevoie ca presa să îi amplifice concluziile. Sunt suficient de importante așa cum sunt. Iar publicul nu are nevoie de traduceri mai spectaculoase decât documentul. Are nevoie de traduceri corecte”, mai spune Cristian Puiu.
În final, acesta revine la ideea care a stat la baza proiectului „Jurnalistul finanțist”: înainte de a transforma un raport tehnic într-un verdict public, jurnaliștii trebuie să înțeleagă exact ceea ce scrie în document.
„Înainte de senzațional, să citim documentul. Înainte de verdict, să înțelegem termenii. Iar înainte de «penal» scris cu majuscule, să vedem ce spune, de fapt, legea”, este concluzia administratorului public al județului Argeș.



