Cristian Gentea, replică pentru Mihai Mihăilescu după criticile la adresa Primăriei: „Citiți materialele!”

Astăzi, 8 octombrie, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Local al municipiului Pitești, desfășurată în format hibrid. Selecția pentru două posturi în Consiliul de Administrație al societății Termo Calor Confort a provocat un schimb de replici între consilierul USR Mihai Mihăilescu și primarul Cristian Gentea.
Mihăilescu a susținut că Primăria ar fi tratat diferit clarificările candidaților în două proceduri. Gentea i-a răspuns că explicațiile privind acceptarea lui Pârvu și respingerea lui Lucian Iancu se regăseau într-o adresă transmisă pe 24 septembrie de AMEPIP — Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice.
„Scria AMEPIP, nu Primăria Pitești”, a punctat edilul, precizând că documentul fusese trimis consilierilor.
În timp ce reprezentantul USR continua să invoce responsabilitatea Primăriei, Gentea i-a cerut să citească materialele și să țină cont de atribuțiile agenției. Potrivit primarului, decizia aparținea AMEPIP, iar administrația locală nu o putea influența.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publitrans 2000 S.A – concurs pentru ocuparea unui post de șofer de autobuz

Publitrans 2000 S.A. organizează, în data de 21 octombrie 2026, concurs pentru ocuparea unui post de șofer de autobuz. Pentru participarea la concurs, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie absolvenți de școală profesională sau liceu; să dețină permis de conducere categoria D; să dețină atestat profesional pentru transport persoane. Concursul va consta în […]

Citește mai mult...

Gentea: Am fost în șantierul de la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”. Lucrările avansează foarte bine

Lucrările de consolidare și reabilitare de la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” avansează bine, potrivit declarației primarului Piteștiului care a fost astăzi în șantier.  ”Am fost în șantierul de la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”, unde consolidăm și reabilităm corpul C1. Este o investiție importantă, în primul rând pentru siguranța seismică a clădirii și, la fel de […]

Citește mai mult...

Publitrans 2000 S.A. organizează, în data de 28 octombrie 2026, interviu pentru ocuparea unui post de inginer

Publitrans 2000 S.A. organizează, în data de 28 octombrie 2026, interviu pentru ocuparea unui post de inginer. Candidații interesați trebuie să îndeplinească următoarele condiții de participare: – studii superioare tehnice, în specialitatea autovehicule rutiere, automobile sau transporturi, finalizate cu diplomă de absolvire; – vechime de minimum 3 ani într-o funcție similară. Persoanele interesate sunt invitate […]

Citește mai mult...