Cristian Gentea, precizări importante privind proiectul noului sediu al Judecătoriei Pitești. Coteț, ca de obicei, aberează!

Cristian Gentea, precizări importante privind proiectul noului sediu al Judecătoriei Pitești. Coteț, ca de obicei, aberează!

Ieri, liberalii din Argeș s-au lăudat că au început demersurile pentru construirea unui nou sediu al Judecătoriei Pitești. Printre aceștia, Mihai Coteț – candidatul PNL la Primăria Pitești învins pe 9 iulie fără drept de apel – a declarat că a votat în Consiliul Local Pitești pentru transmiterea terenului destinat noului sediu către Tribunalul Argeș. Însă, adevărul este diferit. Consiliul Local Pitești a dat doar un acord de principiu pentru ca terenul să treacă de la Salubritate la Primărie, iar până la transferul către Judecătorie mai este mult de parcurs.

„Am votat în Consiliul Local, în luna aprilie a acestui an, pentru transmiterea acestui teren în administrarea Tribunalului Argeș, pentru realizarea obiectivului de investiții”, a scris Coteț pe Facebook. Prefectul Dragoș Predescu a susținut această afirmație, deși rolul său este să garanteze legalitatea hotărârilor de consiliu local. Din păcate, și prefectul pare la fel de dezinformat ca și colegul său de partid.

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a clarificat situația, explicând că încă de anul trecut a fost informat despre intenția construirii unui nou sediu pentru Judecătoria Pitești. Prin urmare, votul din luna aprilie la care se referă Coteț nu reflectă realitatea.

”Am început demersurile de acum un an!!
În urmă cu un an, am fost contactat de doamna președinte al Tribunalului Argeș, care m-a informat că se intenționează construirea unui sediu nou al Judecătoriei Pitești și m-a rugat să identific un teren corespunzător în domeniul public al municipiului, urmând ca, dacă acest demers se concretizează, la finalizarea investiției, actualul sediu de pe Bulevardul Eroilor, împreună cu terenul aferent, să revină municipalității.
Am înțeles necesitatea și am considerat că este util și pentru noi.
Vom putea în viitor să relocăm alte activități pe Eroilor.
Cei de la Cadastru mi-au propus trei locații pe care le-am vizitat împreună cu doamna președinte. Întrucât se dorește un sediu mai mare, ministerul de profil a optat pentru terenul de 5.270 metri pătrați de pe strada Dârzu nr. 12C.
Acolo există un centru de colectare al S.C. Salubritate 2000 SA, pe care dorea să ni-l cedeze, în schimbul unuia din Târgul din Vale, unde a fost deja realizat un atelier pentru mașinile de ridicat containere îngropate și de suprafață, având nevoie de spațiu suplimentar.
Am discutat cu doamna președinte al Tribunalului Argeș inclusiv despre posibilitatea de a prelungi în viitor o linie de transport în comun pentru a facilita accesul la noua locație.
Am inițiat demersurile pentru a realiza acest schimb, iar Consiliul Local a votat în 25.04.2024 (HCL nr. 190) aprobarea de PRINCIPIU a schimbului între Municipiul Pitești și Salubritate 2000 SA.
Urmează ca, după ședința de Guvern de ieri, să primim solicitarea oficială și să continuăm demersurile, iar Salubritate 2000 să înceapă lucrările de dezafectare a construcțiilor existente pe terenul din Dârzu 12 C.
Cam așa stau lucrurile …”, precizează Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...