Controale pe cursurile de apă din Argeş

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea împreună cu reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Argeş, Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Argeş și Gărzii Forestiere Argeș au demarat acțiunea de verificare a modului în care au fost salubrizate cursuile de apă în localitățile din județul Argeș.

Echipele de control au ca misiune: verificarea modului în care au fost realizate măsurile și lucrările stabilite la verificările din anul 2022; verificarea existenţei depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor care prin antrenare pot conduce la obturarea scurgerii; verificarea existenţei depozitelor de material lemnos pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite; modul în care au fost realizate/întreţinute şanţurile şi rigolele de surgere a apelor pluviale în localităţi; verificarea zonelor nesalubrizate de pe cursurile de apă unde s-au produs inundații în anul 2022 (inclusiv cele semnalate de autoritățile locale) și stadiul măsurilor și lucrărilor de remdiere.

La nivelul fiecărei primării verificate se va întocmi un proces verbal cu concluziile verificării și termene, în vederea remedierii deficiențelor constatate, astfel încât să fie evitate efectele unor eventuale inundații. Acolo unde nu vor fi respectate termenele, se vor aplica sancțiuni celor cu responsabilități în salubrizarea cursurilor de apă, în conformitate cu prevederile legale.

Controale vor dura până la data de 12 iunie 2023, urmând ca, până în data de 10 iulie 2023, se fie elaborat un Raport de Sinteză cu centralizarea localităţilor verificate, a concluziilor rezultate, a termenelor şi măsurilor stabilite, raport ce va fi aprobat de către Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi înaintat Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sorin Grindeanu a felicitat echipa TSD Argeș prezentă la Școala Politică a Tinerilor Social Democrați

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a participat la deschiderea Școlii Politice a Tineretului Social Democrat, eveniment care se desfășoară în aceste zile la Neptun, în județul Constanța, și care reunește aproximativ 700 de tineri social-democrați din întreaga țară. În cadrul întâlnirii, Sorin Grindeanu a felicitat echipa TSD Argeș care se numără printre cele mai bine reprezentate […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea anunță amenzi drastice pentru piteștenii care nu își curăță terenurile de ambrozie

Proprietarii de terenuri private din Pitești care au ignorat somațiile municipalității și au lăsat ambrozia să se propage vor fi amendați de Poliția Locală, a avertizat primarul Cristian Gentea. Edilul a catalogat situația ca fiind „inadmisibilă” și le-a cerut ferm deținătorilor de parcele să își întrețină proprietățile curate, indiferent dacă dezvoltă sau nu proiecte imobiliare […]

Citește mai mult...

Spațiul verde, transformat în depozit de vechituri. Poliția Locală, intervenție promptă

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au intervenit prompt în cartierul Găvana, la un bloc unde un locatar a depozitat mobilier și alte resturi pe spațiul verde din jurul imobilului. În urma verificărilor, persoana responsabilă a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform […]

Citește mai mult...