Consilier eparhial- prins cu friptura-n farfurie în zi de post!

Preotul Nicolae Dinică, consilier eparhial la Arhiepisopia Argeșului și Muscelului, a fost surprins în urmă cu ceva timp la o terasă din Pitești, în timp ce se înfrupta dintr-o ceafă de porc fix într-o zi de miercuri, de post. Acesta a fost văzut de Lavinia Năstase, o figură cunoscută în județ atât din presă, cât și prin apartenența ei la o formațiune politică. “După ce am făcut foamea vreo 24 de ani,ca și alți mii și milioane de credincioși în numele Domnului Nostru Isus Hristos,fiindcă știm că e lucrul care ne apropie de Dumnezeu,postul și rugăciunea,constat într-o zi de miercuri la Garden Pub,în miezul zilei că unul dintre preoții puși într-un loc simbol al României mânca ceafă de porc. Cei care mă cunoașteți știți că pentru mine IPS Calinic este un model,nu doar ca prim-ortodox al Argeșului dar și ca intelectual,l-am admirat întotdeauna pe părintele Caliopie socotindu-l un extraordinar manager care a făcut minuni din Arhiepiscopia noastră. Nu vreau ca la Biserica Domnească,căsuța Sfintei Filoteea timp de șapte secole,locul unde s-a născut ortodoxia la noi,lăcașul de cult unde am reușit să-mi botez copilul după o sută de ani,unde în Joia Mare mi-am dus în altar fota cu fir de aur să o binecuvinteze părintele înainte de Expoziția Universală de la Milano, să slujească preoți fără har”, a declarat Lavinia Năstase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

În comuna Dârmăneşti continuă lucrările la infrastructura rutieră

În comuna Dârmănești va fi construit un nou dispensar!

Pentru anul acesta agenda investițională a administrației din Dârmănești include continuarea campaniei de reabilitare a infrastructurii rutiere, prin asfaltarea a altor aproximativ 2 km de drumuri comunale, realizarea a încă unui foraj de mare adâncime, în vederea suplimentării debitului de apă în rețea și, foarte important, demararea lucrărilor la noul dispensar medical al comunei. „Vom […]

Citește mai mult...

Comuna Mihăești rămâne fără apă în perioada 18 – 19 mai 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Mihăești, începând de luni 18.05.2026, de la ora 800, până marți 19.05.2026, la ora 2000, fiind afectaţi utilizatorii din satul Drăghici. Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuția lucrărilor de igienizare rezervoare de înmagazinare apă și spălare rețea – sistem Drăghici. „Ne cerem […]

Citește mai mult...

Vreme rea în weekend! Cod galben de ploi, vijelii și grindină în aproape jumătate de țară

Meteorologii avertizează că vremea se strică în aproape toată țara. Un Cod galben este valabil de sâmbătă, ora 14:00, până duminică, ora 12:00. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică și un Cod galben, valabile în intervalul 16 – 17 mai, vizând averse torențiale, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și […]

Citește mai mult...