Comuna Ştefan cel Mare, un pol al tradiţiilor şi meşteşugurilor româneşti

Limba, tradiţiile, obiceiurile şi credinţa, aceştia au fost şi încă sunt stâlpi pe care poporul român a reuşit să se sprijine şi să-şi asigure continuitate şi pe care se sprijină şi acum, graţie unor oameni care au înţeles acest lucru, au iubit arta populară şi s-au dedicat ei. Florenţa Sgîia, cunoscută de toată comunitatea ca fiind doamna învăţătoare, a f pornit în anul 2014 un proiect care acum a devenit un fel de brand al comunei Ştefan cel Mare – Asociaţia Meşteşuguri Argeşene. Alături de ea au venit femeile din sat, care cunoşteau arta ţesutului şi cusutului şi , împreună, au făcut imposibilul, posibil. Din mâinile lor au ieşit minunate costume populare, care au uimit lumea şi au fost muze pentru artişti. Cu fiecare an care a trecut, cercul creatorelor de frumos s-a lărgit şi a a întinerit, căci eleve de şcoala din comună au prins drag de aceste meşteşuguri şi au învăţat să le practice.
Determinarea lor şi dragostea cu care creau fiecare costum, fiecare opincă, au atras voluntari şi sponsori şi astfel, fostul sediul CAP în care îşi desfpşurat cândva activitatea, a devenit acum o clădire pe măsura faptelor lor. Iar copiii au venit cu mic cu mare alături de învăţătoarea creatoare de frumos, care s-a declarat de fiecare dată ca fiind o româncă mândră ce iubeşte tot ce este românesc. În Asociaţia Meşteşuguri Argeşene vârsta nu contează, căci aici crează, dansează şi dăruiesc artă populară cu toţii, de la cel mai mic membru, care are 3 ani şi până la veterana asociaţiei, tanti Ioana, care a spus că tot ceea ce se realizează la Ştefan cel Mare e făcut cu trăinicie, ca să dureze măcar o sută de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...