Colaborare medicală româno-turcă în domeniul neurochirurgiei

Mai mulți medici de la Spitalul Universitar Gazi din Ankara au fost prezenți, miercuri, în Argeș, în cadrul unui amplu proiect de parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Pitești, unitate medicală aflată în administrarea Consiliului Județean Argeș.

SJU Pitești va fi implicat, alături de spitalele din Buzău şi Giurgiu, într-un proiect medical prin care se pun bazele unei colaborări româno-turce în domeniul neurochirurgiei.

Medicii turci au fost primiți de către președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu, și directorul medical al SJUP, Ștefan Costin. Din partea unității medicale argeșene proiectul este coordonat de doctorul Mihai Popescu, șeful Secție Neurochirurgie.

“Consiliul Județean Argeș este într-un marș forțat pentru a aduce spitalul județean la standarde europene. Avem foarte multe proiecte în implementare care vizează extinderea și modernizarea infrastructurii spitalului: construim un nou corp de clădire P+4, extindem și modernizăm Ambulatoriu și Urgența, consolidăm și modernizăm corpul actual de clădire al spitalului, dar avem și alte proiecte. C.J. Argeș are în administrare 9 spitale, iar sănătatea argeșenilor este o prioritate. De aceea, investițiile în sănătate sunt esențiale pentru noi, așa cum susținem și încurajăm fiecare proiect de genul acesta prin care se reușește creșterea calității serviciilor medicale. Suntem alături de dl. Dr. Mihai Popescu în acest demers care vizează dezvoltarea serviciilor medicale de neurochirurgie la Spitalul Județean de Urgență Pitești” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

“Suntem foarte fericiți că suntem în România și că îi putem ajuta pe români să aibă acces la serviciile medicale de calitate. Cooperarea va fi una de lungă durată, atât noi, cât și colegii români, vom lucra împreună pentru a oferi cele mai bune condiții medicale pacienților. Noi, medicii neurochirurgi din Turcia, am ajuns la o anumită experiență, la un anumit nivel medical și dorim să împărtășim această experiență și cu colegii de aici” – prof. dr. Duran Berker Cemil.

Proiectul este patronat de Academia de Științe Medicale din România.

Scopul proiectului este de a facilita orientarea şi formarea specialiștilor în neurochirurgie, şi, totodată, de a oferi pacienților intervenții chirurgicale la cele mai înalte standarde. De asemenea, proiectul prevede și dotarea cu echipamentE de ultimă generație a unităților spitalicești din Pitești, Giurgiu și Buzău în scopul efectuării de intervenții chirurgicale complexe de neurochirurgie. Delegația din Turcia susține sprijinul necesar pentru perfecționarea unei echipei de medici din România, printr-o supra-specializare în acest domeniu.

Concretizarea acestui proiect prezintă următoarele beneficii:

# acces la proceduri și tratamente neurochirurgicale de ultimă generație

#schimb periodic de experiență de specialitate în domeniu dintre unitățile medicale selectate

# promovarea la nivel academic în România a tehnicilor medicale de ultimă generație

# schimburile de studenți și cadre medicale și de programe academice de profil

# dotarea unităților spitalicești cu materiale necesare pentru efectuarea tratamentului și intervențiilor neurochirurgicale

Din delegația din Turcia au făcut parte Prof. Dr. Duran Berker Cemil, Departamentul de Neurochirurgie, Prof. Dr Ayhan Tekiner, Departamentul de Neurochirurgie, Prof Dr Ahmet Memduh Kaymaz, Departamentul de Neurochirurgie, Prof. Dr Emrah Celtikci, profesor asociat, Departamentul de Neurochirurgie, Prof Dr. Halil Gokhan Demirkiran, Departamentul de Ortopedie și Traumatologie.

De asemenea, au fost prezenți medici specialiști și manageri de la Spitalul „Bagdasar Arsenie” București și Spitalelor Județene din Giurgiu și Buzău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Două zile de restricții la apă în comuna Merișani: lucrări de igienizare anunțate de Apa Canal 2000

Două zile de restricții la apă în comuna Merișani: lucrări de igienizare anunțate de Apa Canal 2000 Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în comuna Merișani în zilele de 9 și 11 iunie 2026, între orele 09:00–20:00, pentru igienizarea rezervoarelor de înmagazinare din cadrul stațiilor de pompare. Apa Canal 2000 SA anunță că pe 9 […]

Citește mai mult...

Aproape 8 milioane de euro pentru restaurarea și valorificarea Castrului Roman Jidava (Jidova), monument UNESCO din județul Argeș

Consiliul Județean Argeș a lansat astăzi încă un proiect important de patrimoniu: restaurarea, conservarea și punerea în valoare a Castrului Roman Jidava (Jidova), monument istoric inclus în patrimoniul UNESCO. Investiția, în valoare de aproape 8 milioane de euro, va transforma situl arheologic de la Câmpulung într-un obiectiv cultural și turistic modern, capabil să atragă mai […]

Citește mai mult...

Primăria Mioveni face apel la cetățeni să utilizeze corect containerele pentru textile uzate

Primăria Mioveni face apel la cetățeni să utilizeze corect containerele pentru textile uzate Primăria Orașului Mioveni continuă campania de colectare separată a textilelor uzate și îi îndeamnă pe locuitori să folosească responsabil containerele speciale amplasate în mai multe cartiere ale orașului. În aceste containere pot fi depozitate haine utilizate curate, încălțăminte și textile pentru casă, […]

Citește mai mult...