
Codul urbanismului: Construcțiile cu sentință definitivă de demolare nu pot intra în legalitate
Construcțiile ridicate fără autorizație sau cu nerespectarea acesteia nu pot beneficia de procedura de regularizare dacă există deja o sentință definitivă de demolare. În aceste situații, hotărârea instanței trebuie executată, iar clădirea trebuie demolată.
Procedura de regularizare, introdusă prin noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, permite, în anumite condiții, intrarea în legalitate a unor construcții realizate fără autorizație sau cu abateri de la aceasta. Mecanismul nu poate însă înlătura efectele unei hotărâri judecătorești definitive.
Procedura vizează construcțiile nereglementate, în timp ce, în cazul celor pentru care există o decizie judecătorească de demolare, situația a fost deja tranșată de instanță.
Autorizația de regularizare este prevăzută de Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, cuprins în Legea nr. 169/2026. În cazul lucrărilor executate cu nerespectarea autorizației de construire, titularul are obligația de a solicita emiterea acestei autorizații de la autoritatea administrației publice competente să elibereze autorizația de construire.
În principiu, procedura se aplică locuințelor unifamiliale cu o suprafață construită desfășurată de cel mult 150 de metri pătrați și cu regim de înălțime parter sau parter și etaj, anexelor locuințelor, anexelor gospodărești și celor ale exploatațiilor agricole de maximum 150 de metri pătrați, precum și lucrărilor de închidere a balcoanelor fără extindere pe domeniul public.
Codul urbanismului prevede și o derogare temporară. Până la 25 august 2027, autorizația de regularizare poate fi solicitată și pentru alte categorii de construcții realizate fără autorizație sau cu nerespectarea acesteia.
Pentru a putea intra în legalitate, lucrările trebuie să respecte reglementările de urbanism aprobate la momentul emiterii autorizației de regularizare, cerințele fundamentale privind calitatea în construcții, precum și obligațiile fiscale și măsurile contravenționale aplicabile.
Pentru aceste categorii de construcții, taxele sunt de zece ori mai mari decât cele aplicabile în cazul lucrărilor realizate legal. Procedura nu reprezintă însă o soluție pentru clădirile în cazul cărora există deja o sentință definitivă de demolare.



