Cod galben de vreme rea în Argeș

furtuna fulger vijelie meteo

Meteorologii anunţă că, până luni seară, vor fi furtuni şi instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, fiind emise avertizări Cod galben şi Cod portocaliu – de vijelii puternice, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi la munte. Totodată, sunt în vigoare Coduri galben şi portocaliu de caniculă, cu temperaturi de până la 37 de grade, în Moldova, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sud-vestul Transilvaniei şi sudul Banatului. În Bucureşti, disconfortul termic va fi ridicat, dar spre seară sunt posibile ploi şi vijelii.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă, luni, între orele 10.00 şi 23.00, în judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Bacău, Vaslui, Covasna, Braşov şi parţial Vrancea.

”În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h), vijelii, căderi de grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, au arătat meteorologii.

Totodată, a fost emis Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabil luni de la ora 15.00 până la ora 23.00, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Cluj, Mureş, Harghita, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi parţial în judeţele Vâlcea, Gorj, Mehedinţi.

În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi jumătatea de nord a Moldovei, precum şi în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali vor fi perioade cu vijelii puternice, cu viteze la rafală de 70…90 km/h, grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, averse torenţiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi izolat peste 50 l/mp.

O altă avertizare Cod galben, valabilă de luni, de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră, vizează temperaturi ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, fiind în vigoare în judeţele Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin şi în unele zone din judeţele Hunedoara, Alba, Tulcea şi Constanţa.

”În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Moldovei, nordul Olteniei şi al Munteniei, sud-vestul Transilvaniei, sudul Banatului şi pe litoral se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 şi 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situânduse în jurul valorii de 80 de unităţi. Totodată, pe alocuri nopţile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând şi depăşind uşor 20 de grade”, au transmis meteorologii.

De asemenea, în acelaşi interval, va fi Cod portocaliu – temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat, în sud-estul Olteniei, sudul şi estul Munteniei şi în partea continentală a Dobrogei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Sunt vizate judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, municipiul Bucureşti şi parţial judeţele Constanţa şi Tulcea.

O altă avertizare Cod galben va fi în vigoare de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la aceeaşi oră. Aceasta vizează temperaturi ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, vizând judeţele Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi unele zone ale judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Tulcea şi Constanţa.

În intervalul menţionat, în centrul Moldovei şi nordul Olteniei şi pe litoral se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 şi 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi. Totodată, pe alocuri nopţile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând şi depăşind uşor 20 de grade.

Temperaturile se vor menţine ridicate şi pe parcursul zilei de miercuri în regiunile sudice şi sud-estice.

În acelaşi interval va fi Cod portocaliu – temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat, în judeţele Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Dolj, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Buzău şi în municipiul Bucureşti.

În cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi în sudul Moldovei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În zona municipiului Bucureşti, de luni, de la ora 10.00, până marţi, la ora 9.00, vremea va fi caniculară şi cu disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, dar mai ales spre seară şi la începutul nopţii va creşte probabilitatea pentru înnorări, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie, averse şi descărcări electrice. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18…21 de grade.

De marţi dimineaţă până miercuri la ora 10.00, canicula va persista, disconfortul termic se va menţine accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat ziua şi slab noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 37 de grade, iar cea minimă va fi de 18…20 de grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Euro2024 se vede live, la Mioveni!

Euro2024 se vede live, la Mioveni! Începând de luni, 17 Iunie, toate meciurile din cadrul Campionatului European de fotbal Euro2024 se vor putea urmării live, pe mega ecranul LED, montat în Centrul Civic. Pentru spectatori vor fi aduse și bănci. “Vă așteptăm să vizionăm împreună meciurile și să ne susținem echipa favorită! Hai România!”, transmite […]

Citește mai mult...

Film reproiectat, la Cinema București

Film reproiectat, la Cinema București Duminică, 16 iunie, de la ora 18:00, la Cinematograful de artă „București” va fi reproiectat filmul „Brâncoveanu. Ecce Homo”, regizat de Dan Pița, în rolurile principale fiind Constantin Pușcașu, Daniela Nane, Dorel Vișan, Claudiu Bleonț, Marius Bodochi și Marius Stănescu. Bazat pe un controversat caz real! Prețul unui bilet la […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: Minciuna are picioare nu scurte, ci foarte scurte!

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, “N-am jignit și n-am răspuns la niciun atac în campania electorală! A venit însă momentul să insist în a-i informa pe piteșteni, cei care n-au avut informații sau au fost intoxicați cu teme false de campanie. Am fost atacat cu 3 subiecte: semafoare, stații de autobuz și Pădurea Trivale. Voi […]

Citește mai mult...
TRAFIC