Cod Galben de precipitații abundente în Argeș

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o avertizare Cod portocaliu de precipitaţii abundente valabilă până miercuri seara în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea şi în zona montană din judeţul Dâmboviţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 10 ianuarie, ora 18:00 – 11 ianuarie, ora 22:00, în zonele menţionate vor fi precipitaţii abundente, iar prin acumulare, pe tot parcursul intervalului, se vor înregistra cantităţi de precipitaţii în general de peste 50…60 l/mp.

Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief şi ninsoare la altitudini în general de peste 1000 m, unde local se va depune strat consistent de zăpadă.

Pe de altă parte, a fost emis şi un Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului la munte, valabil de marţi de la ora 16:00 până miercuri la ora 22:00.

Codul galben vizează nordul Olteniei, local Muntenia, precum şi sud-vestul Moldovei, unde va ploua însemnat cantitativ. Cantităţile de apă, prin acumulare pe tot parcursul intervalului, vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

În Carpaţii Meridionali şi în sudul Carpaţilor Orientali, la altitudini în general de peste 1000 m, va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări în zona înaltă, cu precădere în noaptea de marţi spre miercuri, cu rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

Judeţele marcate parţial cu Cod galben sunt: Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Ialomiţa, Dâmboviţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti. De asemenea, judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Argeş se află integral sub avertizare Cod galben.

Pentru intervalul 10 ianuarie, ora 10:00 – 12 ianuarie, ora 10:00 meteorologii au emis, tot marţi, o informare vizând precipitaţii moderate cantitativ, la început în vestul, centrul şi sudul teritoriului, apoi şi în celelalte zone, iar din noaptea de miercuri spre joi, aria acestora va fi în restrângere spre regiunile estice şi sud-estice. Local se vor acumula cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi pe alocuri de peste 30 l/mp.

Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief, mixte în Carpaţii Occidentali, estul Transilvaniei şi Moldova şi predominant ninsori în restul zonei montane, unde se va depune strat de zăpadă. Izolat vor fi depuneri de polei.

Local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...