Cod galben de caniculă, vijelii şi grindină

furtuna fulger vijelie meteo

Meteorologii au lansat două avertizări Cod Galben pentru primele două zile din săptămână, vremea în sudul ţării fiind dominată de caniculă, însă vin şi ploile violente.

Valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. În aceste regiuni disconfortul termic se va menţine accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În sud-estul ţării disconfortul termic se va menţine ridicat şi pe parcursul zilei de marţi (20 iulie), spun meteorologii ANM.

Peste temperaturile devenite aproape de nesuportat se vor suprapune însă şi fenomene meteo extreme. Un alt Cod Galben vizează de asemenea judeţul olt, fiind prognozate ploi torenţiale, descărcări electrice şi chiar grindină, intervalul de valabilitate fiind 19 iulie, ora 10:00 – 20 iulie, ora 10:00.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp“, este avertizarea specialiştilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...