CERCETAT PENTRU TRAFIC DE PERSOANE

CERCETAT PENTRU TRAFIC DE PERSOANE

La data de 12 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat două percheziții domiciliare, în județul Argeș, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – august 2023, un bărbat, de 56 de ani, din județul Argeș, ar fi recrutat și exploatat o victimă majoră, aflată în stare de vădită vulnerabilitate, cauzată de situația socială, a lipsei de educație și accentuatelor probleme de sănătate, pe care ar fi obligat-o la prestarea, în mod repetat, de munci neremunerate, într-o stână din județul Argeș.

Totodată, victima ar fi fost adăpostită în condiții improprii, lipsită de hrană corespunzătoare și de îngrijirea medicală adecvată bolii de care suferă.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.

În cursul acestei zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a admis propunerea de arestare preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Victima a beneficiat de măsuri de sprijin și protecție de către reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...