
Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 11 – 14 august 2025, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:
Prelegerea cu tema „Analizarea fluxurilor energetice ale locurilor”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Călătorie în Științe Neconvenționale – Feng Shui”, susținut de Sorin Dinu, specialist în Feng Shui, luni, 11 august, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Vom vorbi despre cultura prin Feng-Shui, analizarea fluxurilor energetice ale locurilor. Amprenta culturală și identitatea zonei de unde provenim. Transmiterea culturii din generație în generație, sau prin migrare. Meridiane culturale care trebuie reînviate (Drumul Mătăsii)”, informează Sorin Dinu.
Prelegerea cu tema „Dreptul public în România. Mari Teoreticieni și Practicieni. Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Nicolae Popa”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de dr. Marius Andreescu, cercetător științific la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, membru al Asociației Române de Filosofie a Dreptului și Filosofie Socială, eveniment care va avea loc luni, 11 august, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Dreptul public (în latină ius publicum) este acea parte a dreptului care reglementează relațiile dintre indivizi și instituțiile statului, precum și acele relații interindividuale care sunt de interes public. Dreptul public este dominat, pe de o parte, de consacrarea interesului general care constituie finalitatea exclusivă a statului și a colectivităților publice, iar pe de alta, dreptul public consacră și garantează drepturile fundamentale. Interesul general trebuie să primeze față de interesele particulare. Una dintre părți în relațiile juridice de drept public este întotdeauna statul sau instituțiile sale. În conformitate cu principiile statului de drept, supremația Constituției trebuie să fie garantată și respectată inclusiv de stat. Dreptul public consacră și garantează drepturile și libertățile fundamentale ale omului, reglementând conținutul și exercitarea acestora. Sursele de drept public sunt Constituția, legile, actele normative ale executivului, dar și doctrina juridică, jurisprudența constituțională.
Statul de drept este una dintre categoriile cele mai importante ale dreptului public și totodată unul dintre cele mai discutate concepte ale dreptului constituțional, indiscutabil legat de trecerea de la dreptul statului la statul dreptului. Conceptul statului de drept reprezintă o realitate constituțională a cărui fundament se regăsește în mecanismele exercitării puterii statale, în raporturile dintre putere și libertatea fiecărui om și în aplicarea principiului legalității la întreaga activitate statală, dar și la comportamentul fiecărui membru al societății. Dreptul public în România cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile dintre stat și cetățeni, precum și organizarea și funcționarea instituțiilor publice. Este o ramură a dreptului care se ocupă de interesul public și de exercitarea autorității de stat. Constituția este izvorul principal și baza dreptului public.
Această ramură de drept s-a dezvoltat în România în special începând cu secolul XX, mai ales prin contribuția unor mari teoreticieni dintre care menționăm: Constantin Disescu, George Alexianu, Paul Negulescu, Mircea Djuvara, Eugeniu Speranția, iar în perioada modernă: Ion Deleanu, Tudor Drăganu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Nicolae Popa și alții. Se poate spune că există o școală românească de drept public în convergență cu dreptul public european, din nefericire prea puțin cunoscută de guvernanți și chiar în mediul universitar. În expunerea noastră vom dezvolta acest subiect și vom evoca personalitatea și contribuția științifică la dezvoltarea dreptului public în România, la consolidarea statului de drept, a teoreticienilor și practicienilor: Antonie Iorgovan, Ioan Muraru și Nicolae Popa”, precizează Marius Andreescu.
Dialogul cu tema „Două surori – culoare şi vibraţie”, în cadrul proiectului cultural „Medalion artistic cu Mariana Claudia Filipescu”, proiect coordonat de interpreta de romanțe și folclor Mariana Claudia Filipescu, avându-le invitate pe surorile Nicoleta Soceanu din Câmpulung şi Gabriela Vîrlă din Piteşti, eveniment care se va desfășura luni, 11 august, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Nicoleta Soceanu este artist plastic autodidact și membru al Asociaţiei de Arte Vizuale
Prelegerea cu tema „Oamenii anului 1600 și emoțiile lor”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești”, istoricul dr. Marin Toma, eveniment care va avea loc live, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, luni, 11 august, de la ora 20.00.
“În 1600, pentru noi, Mihai Viteazul unește, prin forța energiei sale, Principatele Române. Mărturiile abundă în epocă despre el și faptele sale și despre aceste țări puțin cunoscute. Oare emoțiile secolelor viitoare care au folosit anul 1600 și reușitele lui Mihai au fost mai mari și diferite de ale sale și de ale românilor de atunci? Unde se sfârșește istoria și unde începe mitul este o întrebare bună. Și, cu toate acestea, credem că răspunsul nu este neapărat necesar. Anul 1600 este anul în care moare Giordano Bruno și se naște Calderon de la Barca. Și mulți alții pe care istoria scrisă nu și-i amintește. Oamenii trăiesc în felul lor, căutând echilibrul între a da frâu liber emoțiilor și a și le cenzura, măcar parțial, pentru a corespunde normelor sociale ale grupurilor din care fac parte. În anul 1600, oamenii vibrează de bucurie, speranță și fericire. Lor le place să se întâlnească, să petreacă timp împreună, să se joace, să iubească și să creadă. Deopotrivă, oamenii sunt geloși pe alții, sunt suspicioși, neîncrezători, dezorientați, dezamăgiți… Pot să facă rău: să urască, să rănească în toate felurile posibile. Să își dorească răzbunare, să trădeze, să ucidă. Să simtă recunoștință, devotament, loialitate; să mustească de vină, regret și furie. Cumva, cu cât intensitatea emoțiilor e mai mare, cu atât viața se trăiește mai puternic”, spune Marin Toma.
Prelegerea cu tema “George Coșbuc – Între viață și poezie”, în cadrul proiectului cultural „Biografii triste și destine tragice din istoria literară”, coordonat de scriitoarea, criticul literar și profesoara de limba și literatura română dr. Magda Grigore, eveniment care va avea loc marți, 12 august, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“A fost un poet care s-a impus repede, în mod surprinzător. Din copilărie a simțit fiorul poeziei, a fost fascinat de rime și de subtilitatea lirismului. Ușurința cu care a scris versurile, muzicalitatea acestora și puterea mesajului au fost motivele pentru care cititorii cei mai simpli l-au considerat reprezentantul lor și l-au apreciat ca fiind poet de frunte al literaturii românești din acea vreme. Viața însă i-a curmat prea repede această împlinire și, mai mult, i-a luat singurul lucru pe care îl considera mai presus decât poezia. Într-o zi obișnuită, de vară, unicul său fiu a pierit într-un accident tragic. Tot ceea ce însemna
Prelegerea cu tema „Versuri și proză cu tâlc în Epoca de Nisipuri mișcătoare…”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Teme Culturale în Emoții Raționale”, susținut de scriitorul, eminescologul profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, eveniment care va avea loc miercuri, 13 august, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„
Dialogul cu tema „Cunoașterea extinsă”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Viața merge înainte!”, coordonat de poeta ing. Simona Vasilescu, având-o invitată pe Mihaela Stoiu, jurist din București, eveniment care va avea loc miercuri, 13 august, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Mihaela Stoiu spune
Atelierul de Creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”, eveniment aflat la a V-a ediție, organizat de Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, care se va desfășura în perioada 11-13 august 2025, într-un spațiu special amenajat în Piața Primăriei. Copiii care s-au înscris, conform regulamentului postat pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro) și pe pagina oficială de Facebook ale Centrului Cultural Pitești, vor învăța tehnica picturii de icoane pe sticlă de la trei profesoare de artă plastică, membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești: Stela Maria Lucici, Ruxandra Maria Ciobanu și Sidonia Ionescu Gherghinoiu. Cursurile se vor desfășura pe parcursul a trei zile, de luni până miercuri, între orele 18,30 și 20.00. Vernisajul expoziției „IconArT – Artă tradițională iconografică” va avea loc miercuri, 13 august, de la ora 18.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, urmând ca, după expunerea lucrărilor finalizate, fiecare copil participant să intre în posesia icoanei pictate de către el.



