Caniculă, ploi și vijelii, până la ora 21.00! Prognoza meteo pentru azi

Meteorologii ANM au emis o prognoză actualizată pentru ziua de miercuri, cu mai multe Coduri galbene atât de căldură extremă, cât și de ploi și vijelii.

Potrivit meteorologilor, până la ora 21:00, județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu se vor confrunta cu temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Olteniei.

Totuși, indice temperatură-umezeală (ITU) în jurul pragului critic de 80 de unități va fi local și în restul Olteniei, al Munteniei și în Dobrogea.

Până la ora 16:00, în sudul Moldovei și în estul Munteniei vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h. Totuși vântul va bate cu până la 40…45 km/h și în Banat, Crișana, Dobrogea și restul Munteniei și al Moldovei.

Un al treilea Cod galben, valabil până la ora 21:00 vizează cea mai mare parte a Carpaților Meridionali și de Curbură, jumătatea de nord a Olteniei și nord-vestul Munteniei.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm).În intervale scurte de timp (1…3 ore) și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.Totuși, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în Transilvania, restul Olteniei, iar seara și noaptea și în sud-vestul Munteniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...