Calendarul de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2024-2025 va fi publicat în Monitorul Oficial. Părinții pot depune cererile de înscriere între 11 aprilie și 14 mai, iar școlile vor începe procesarea acestora pe 14 mai. Un număr telverde va fi pus la dispoziția părinților.
Cererile de înscriere în clasa pregătitoare vor putea fi depuse la școli din 11 aprilie până pe 14 mai, conform anunțului Ligiei Deca, ministrul Educației.
Mai mult decât atât, în sprijinul părinților va fi pus la dispoziție un număr telverde, la nivelul fiecărui inspectorat școlar.
Prima etapă de înscriere
14-17 mai 2024 – Procesarea cererilor-tip de înscriere și repartizarea copiilor la școala de circumscripție.
20-27 mai 2024 – Procesarea cererilor-tip prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât la școala de circumscripţie, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor.
28 mai 2024 – Repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă școală decât școala de circumscripţie, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri, şi care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea la școala de circumscripție.
29 mai 2024 – Afişarea candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.
A doua etapă de înscriere
30 mai 2024 – Comunicarea procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, după prima etapă de înscriere.
31 mai-7 iunie 2024 – Depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opţiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinții copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.
10-14 iunie 2024 – Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.
17-21 iunie 2024 – Procesarea cererilor-tip de înscriere.
21 iunie 2024 – Afișarea listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.
2-6 septembrie 2024 – Soluționarea de către inspectoratul şcolar a cererilor părinţilor copiilor care nu au fost încă înscriși la o unitate de învăţământ.
Cine poate amâna cu un an înscrierea la clasa pregătitoare
Copiii care împlinesc 6 ani până la data de 31 august pot amâna cu un an înscrierea la școală, dacă părinții depun o cerere de amânare, însă motivele trebuie să fie justificate, potrivit poiectului de metodologie de înscriere a copiilor în învățământul primar.
Cu toate că grupa mare și grupa mijlocie de grădiniță sunt obligatorii, pot fi înscriși la școală chiar și copiii care nu au frecventat grădinița din „lipsa infrastructurii la nivel local sau au avut domiciliul temporar în străinătate”.
Părinții vor depune cererile tip de înscriere, însoțite de documente justificative, fie la nivelul unităților de învățământ, fie online, alături de declarația tip pe propria răspundere. Ei pot exprima trei opțiuni.
În cadrul celei de-a doua etape cererile de înscriere vor fi completate doar pentru unităţile de învăţământ la care există locuri disponibile după încheierea primei etape de înscriere. De altfel, părinţii vor exprima, în ordine descrescătoare a preferinţelor, maxim trei opţiuni pentru unităţi de învăţământ la care mai există locuri disponibile. Validarea cererii-tip de înscriere se face la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziție din cele 3 opțiuni exprimate pentru etapa a doua de înscriere, menționează Ministerul Educației.
Reamintim că, o procedură pusă la punct de Ministerul Educației prevede că la început de ciclu de învățământ elevii vor fi repartizați în clase aleatoriu – în ordine alfabetică sau prin tragere la sorți.