Bărbat suspectat de terorism în Argeș

SRI oferă noi detalii despre argeșeanul adept ISIS care plănuia un atentat la o bază militară din România. În urma sesizării făcute de SRI, DIICOT au efectuat în această dimineață mai multe percheziții, iar suspectul a fost reținut.

 

 

Serviciul Român de Informații, în calitate de autoritate națională în prevenirea și combaterea terorismului, a întreprins măsuri specifice de documentare informativă, în baza unui mandat de siguranță națională, a unui cetățean român, în vârstă de 39 de ani, suspect de terorism.

În fapt, cetățeanul a intrat în atenția SRI în anul 2015, prezentând indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de autoradicalizare. Cel în cauză s-a manifestat prin activități de propagandă teroristă, derulate în mediul relațional și on-line, în favoarea organizației teroriste DAESH, la care și-a declarat adeziunea.

Concret, cetățeanul și-a exprimat în repetate rânduri intenția, și a încercat să convingă și alte persoane, de a se deplasa în Siria pentru a se alătura organizației teroriste DAESH.

Cetățeanul a adoptat o formă radicală a islamului în timpul șederii sale, timp de mai mulți ani, pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană, unde a dezvoltat legături cu membrii unui grup jihadist din țara respectivă. Întors în România, cetățeanul a desfășurat, în mod conspirat, acțiuni de documentare detaliată asupra unui obiectiv militar de pe teritoriul României cu scopul declarat de a contribui la organizarea unui atentat terorist la acea bază.

SRI a sesizat DIICOT cu privire la acțiunile ilegale ale cetățeanului în cauză. Pe tot parcursul investigațiilor Serviciul a beneficiat de sprijinul partenerilor interni din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului și al partenerilor externi din alte două state.

SRI rămâne determinat în misiunea sa de prevenire și combatere a terorismului și are ca prioritate majoră eliminarea oricăror riscuri cu privire la amenințările pe profil terorist, în strânsă colaborare cu celelalte structuri naționale și internaționale din domeniu”, transmite SRI într-un comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ansamblul Folcloric „Ciuleandra” din Topoloveni, pe scene internaționale

Cu bucurie am însoțit, în perioada 14-24 august 2026, Ansamblul Folcloric „Ciuleandra” al Casei de Cultură “Pr. Ion Ionescu” din Topoloveni peste hotare. A reprezentat cu mândrie dansurile românești într-un prestigios turneu balcanic, oferind spectacole memorabile în Ohrid (Macedonia de Nord) și Bar (Muntenegru). Pe parcursul acestui itinerar cultural, artiștii argeșeni au urcat pe scene […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj special

Astăzi, de Nașterea Maicii Domnului, o sărbătorim pe cea binecuvântată între femei, prin care Dumnezeu ne-a dăruit cel mai prețios dar: mântuirea noastră. Este ziua bucuriei! La mulți ani tuturor celor care poartă numele Maria! Să aveți sănătate, liniște și toate roadele iubirii! Sărbătoare binecuvântată! Cristian Gentea, primar Pitești

Citește mai mult...

Tichete educaționale de 500 de lei pentru elevi

Tichete educaționale de 500 de lei pentru elevi Elevii din familii cu venituri reduse primesc și în anul școlar 2026-2027 tichete educaționale de 500 de lei, pentru cumpărarea de rechizite și haine necesare la școală. Sprijinul financiar de 500 de lei pentru rechizite se acordă și în noul an școlar, printr-un program finanțat din fonduri […]

Citește mai mult...