Bărbat reținut pentru distrugere și încălcarea ordinului de protecție

Bărbat reținut pentru distrugere și încălcarea ordinului de protecție

În ziua de 24 mai a.c., în jurul orei 14:00, politiștii din Topoloveni au fost sesizați de un bărbat de 59 de ani, din Pitești, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi aruncat cu o substanță corozivă pe caroseria autoturismului său, ce se afla parcat în fața imobilului socrilor din orașul Topoloveni, producându-i distrugeri.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii a fost identificat un bărbat de 55 de ani, din Topoloveni, care ar fi aruncat cu un lichid cu efect coroziv, pe elementele de caroserie ale autoturismului ce aparține cumnatului său.

Totodată bărbatul avea un ordin de protecție emis de instanța de judecată, prin care îi era interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri față membrii familiei și de locuința în fața căreia autoturismul se afla parcat, pe fondul unui conflict anterior.

În urma cercetărilor, polițiștii au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 ore, acesta urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate în cauză cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere și încălcarea ordinului de protecție, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

Totodată persoana cercetată beneficiează de prezumția de nevinovăție până la o solutionare definitivă a cauzei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...