Bacalaureat 2023. Prima probă scrisă începe luni

Bacalaureat 2023. Prima probă scrisă începe luni

Greva generală de trei săptămâni din Educație a dus la modificări în derularea examenului de maturitate, sesiunea iunie/iulie, de anul acesta. Probele orale s-au echivalat cu mediile din liceu, iar cele scrise încep luni, 26 iunie.

La examenul de Bacalaureat se pot înscrie atât candidaţii care au absolvit liceul anul acesta, cât și candidați din seriile anterioare care nu au promovat examenul.

Elevii români care au studiat în străinătate se pot înscrie la examenul de bacalaureat numai după echivalarea studiilor şi promovarea examenelor de diferenţă stabilite de MECTS, prin Centrul Naţional pentru Recunoaşterea şi Echivalarea Diplomelor.

Limba română, prima probă scrisă
Prima probă scrisă este cea de Limbă și literatură română. Potrivit metodologiei, accesul candidaţilor în centrul de examen se face în intervalul 7:30 – 8:30, pe baza actului de identitate. Examenul începe la ora 9.00, timpul destinat unei probe scrise fiind de trei ore.

Candidații nu au voie să introducă în săli ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, fiind obligați să lase obiectele menţionate în sala de depozitare stabilită de comisia de Bacalaureat în acest scop.

Candidaţii care refuză nu sunt primiţi în examen.

Totodată, este interzisă introducerea în sălile de examen, în obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, în penare sau bănci orice fel de manuale, carti, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Telefoanele mobile, căștile audio, precum şi orice alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet sau la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul, sunt de asemenea, interzise în sălile de examen.

Pentru probele scrise la disciplinele Matematică şi Geografie, candidaţii pot să utilizeze instrumente de desen.

Ce riscă cei care copiază
În timpul testării, candidaților nu le este permis să comunice cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe cu alți candidați foi din lucrare, ciorne sau notițe care ar putea fi utilizate în rezolvarea subiectelor.

Candidații care nu vor respecta regulile de examen vor fi eliminați și nu vor mai putea participa la propebe următoare. Totodată, acestora nu li se vor recunoaște în sesiunile următoare notele la probele promovate anterior eliminării și nici nu vor mai putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului de maturitate.

Candidaţii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim pot părăsi sala de examen fără a primi subiectele. Candidaţii primesc subiectele numai dacă părăsesc sala după expirarea timpului maxim destinat desfăşurării probelor scrise.

Nota minimă la probele scrise este 5, iar media de promovare a examenului este minimum 6.

Comunicarea rezultatelor obţinute la examenul naţional de Bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută de aceştia.

Candidaţii au dreptul să susţină examenul de Bacalaureat, fără taxă, de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe.

Calendar Bac 2023
Până în 16 iunie: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

12 – 21 iunie: Echivalarea probelor de competențe lingvistice și digitale

Probele scrise

26 iunie: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

27 iunie: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă

28 iunie: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

29 iunie: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

3 iulie: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00.

4-6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor;

7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Spitalul Orășenesc Mioveni angajează asistenți medicali

Spitalul Orășenesc Mioveni angajează asistenți medicali Echipa medicală a Spitalului Orășenesc Mioveni își extinde activitatea și caută profesioniști dedicați, responsabili și dornici să lucreze într-un mediu medical modern, dotat la standarde europene! Sunt scoase la concurs 75 de posturi contractuale vacante pe perioadă nedeterminată , destinate asistenților medicali (generaliști, debutanți, principali, de laborator și radiologie): […]

Citește mai mult...

Ion Mînzînă, vizită la Spitalul de Boli Cronice Călinești: „Oamenii sunt cei care dau valoare unui spital”

Ion Mînzînă, vizită la Spitalul de Boli Cronice Călinești: „Oamenii sunt cei care dau valoare unui spital” Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a vizitat Spitalul de Boli Cronice Călinești, unde a remarcat atât modernizările realizate cu sprijinul administrației județene, cât și rolul important al personalului medical în îngrijirea pacienților. Cu această ocazie, Ion Mînzînă […]

Citește mai mult...

PUBLITRANS 2000 S.A. – INFORMARE PRIVIND TARIFELE DE TRANSPORT PUBLIC

PUBLITRANS 2000 S.A. – INFORMARE PRIVIND TARIFELE DE TRANSPORT PUBLIC Societatea PUBLITRANS 2000 S.A. aduce la cunoștința publicului călător tarifele practicate pentru titlurile de călătorie valabile în rețeaua de transport public urban și metropolitan. Tarife pentru bilete: • Bilet pentru o călătorie integrată – 3 lei • Bilet pentru două călătorii integrate – 6 lei […]

Citește mai mult...