„Autostrada Ford” – DEx12: Luna viitoare va fi deschisă circulația pe tronsonul 1 și pe 20 de kilometri din tronsonul 4

autostrada cum arata

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat joi calendarul inaugurărilor de pe Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12). Astfel, în noiembrie 2024 urmează să fie dați în trafic 20 de kilometri construiți de UMB pe tronsonul 4 și întreg tronsonul 1 (aproape 18 kilometri), construit de Ozaltin.
„Între 15 și 20 noiembrie se vor da în circulație primii 20 de kilometri, până la descărcarea de la Albota”, a spus șeful Transporturilor cu privire la tronsonul 4 construit de UMB. Potrivit lui, restul de 12 kilometri până la A1 urmează să fie gata la finalul anului.

Acesta a anunțat un termen și pentru tronsonul 1 al DEx12. „Undeva după 25 noiembrie, se va circula pe cei 17 – 18 kilometri. Peste o lună și 10 zile va fi dat în circulație”, a precizat Grindeanu, pe Facebook.

La începutul lunii septembrie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a transmis imagini cu tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), cunoscut ca „Autostrada Ford”, unde UMB executase 70% din lucrări.

La finalul lunii iulie, șeful Transporturilor preciza că stadiul fizic al lucrărilor pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12) ajunsese la 78%, în vreme ce pe tronsonul 4 crescuse la 65%. Potrivit lui, tronsoanele de la capetele „Autostrăzii Ford” vor fi gata în 2024.

„Astfel vom putea circula, anul acesta, pe drumuri de mare viteză (drum expres și autostradă) direct de la Craiova la București”, anticipa ministrul Transporturilor.

Drumul Expres Craiova – Pitești este deja în circulație pe tronsoanele 2 și 3, construite de UMB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]

Citește mai mult...
calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...