Au apărut mai multe schimbări oficiale în legătură cu creditele românilor, majoritatea vizând protecția împrumutaților

Au apărut mai multe schimbări oficiale în legătură cu creditele românilor, majoritatea vizând protecția împrumutaților

Pentru a-i proteja mai bine pe cei ce au luat deja sau au în plan să ia un credit, legislația din domeniu a fost modificată, printr-o lege apărută marți, astfel încât, în curând, după ce măsurile vor intra în vigoare, clienții băncilor și instituțiilor financiare nebancare să poată, de pildă, calcula, printr-un simulator online, dobânda anuală efectivă (DAE) a unui credit imobiliar sau să nu poată fi deranjați, pe timpul nopții, în legătură cu creditul contractat nu doar de către recuperatorii de creanțe, așa cum e acum, ci și de bănci sau alte instituții.
Majoritatea schimbărilor apărute prin Legea 134/2023, ce se aplică din 26 mai, vizează OUG nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile.

O primă schimbare ce se va aplica curând introduce o obligație pentru bănci, și anume, să pună la dispoziția clienților, pe propriul site web, un simulator care să calculeze DAE aferentă creditului, oricare ar fi suma creditului și perioada de creditare alese de aceștia.

Apoi, și comisionul de administrare cont curent intră, alături de cel pentru analiza dosarului sau cel unic, în lista celor ce trebuie stabilite în sumă fixă, suma percepută tuturor consumatorilor cu acelaşi tip de credit trebuind să fie, în mod obligatoriu, aceeaşi pentru credite acordate în aceeaşi perioadă.

În plus, se reformulează o prevedere din OUG 52/2016. Concret, creditorii nu vor mai avea dreptul, din această săptămână, să refuze încasarea ratelor de credit în moneda creditului. Acum, potrivit textului ordonanței, „creditorii nu au dreptul să refuze încasarea ratelor de credit în moneda în care s-a acordat creditul”.

Astfel, reformularea ține cont de faptul că, printr-o eventuală conversie, moneda creditului se schimbă și automat ea nu mai coincide cu moneda în care s-a acordat inițial creditul.

De asemenea, se schimbă modul de raportare, în cazul creditelor acordate în valută, a cursului de schimb. Concret, se va lua în calcul cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României (BNR) și valabil la data încheierii contractului între moneda contractului de credit și moneda națională.

Astfel, se va face referire la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru ziua în care se semnează contractul, nu la cel comunicat în acea zi, deoarece acesta se anunță la ora 13:00 și este valabil pentru ziua următoare.

Totodată, se introduce un termen de răspuns la oferta primită de către un consumator. Mai precis, rămâne valabilă regula de acum, potrivit căreia creditorul transmite oferta sa consumatorului în cel mai scurt termen, dar nu mai mult de 15 zile calendaristice de la data înregistrării cererii consumatorului, dar consumatorul va trebui să decidă pentru acceptarea ori respingerea ofertei în cel mult 15 zile de la data primirii acesteia.

Consumatorii vor trebui să primească de la creditor, la cerere, o simulare tipărită pentru fiecare dintre cele trei opțiuni pe care le are la rambursarea anticipată parțială. Potrivit OUG 52/2016, în cazul rambursării anticipate parțiale, consumatorul are dreptul să aleagă între:
menținerea valorii ratei lunare și diminuarea perioadei de creditare inițiale;
diminuarea valorii ratei lunare și menținerea perioadei de creditare inițiale;
diminuarea valorii ratei lunare și diminuarea perioadei de creditare inițiale.
Creditorul are obligația de a informa consumatorul cu privire la acest drept. O copie a simulării furnizate va fi păstrată de creditor, iar altă copie va fi înmânată consumatorului.

În fine, se interzice orice tip de comunicare cu consumatorul în intervalul orar 20:00 – 9:00. Limitarea e acum valabilă doar pentru entităţile “care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe”. Așadar, nici banca și nici alte entități nu vor mai putea deranja împrumutații noaptea pentru a afla diverse informații legate de credit.

Această prevedere, dar și altele cuprinse în Legea 134/2023, nu se referă doar la creditele imobiliare, ci, în general, la contractele de credit pentru consumatori, reglementate prin OUG nr. 50/2010.

Pe de altă parte, creditorii își vor putea retrage oferta, dacă de la momentul oferirii informațiilor ce apar în fișa europeană de informații standardizate, ce este oferită consumatorului în faza precontractuală, și până la semnarea contractului, datele legate de consumator se schimbă (de exemplu, dacă veniturile îi scad sau dacă ia alte credite între timp).

Prin același act normativ s-a stabilit și introducerea persoanelor fizice autorizate în categoria dezvoltatorilor imobiliari ce pot vinde locuințe în rate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Autoutilitară distrusă aproape în totalitate de un incendiu, în Oarja

Autoutilitară distrusă aproape în totalitate de un incendiu, în Oarja Un incendiu a izbucnit în cursul nopții într-o autoutilitară aflată în comuna Oarja, mobilizând pompierii de la Detașamentul de Pompieri Bradu. Echipajele de intervenție au acționat pentru localizarea și stingerea flăcărilor, reușind să împiedice extinderea incendiului. Cu toate acestea, vehiculul a fost grav afectat, fiind […]

Citește mai mult...

Meci decisiv mâine pentru FC Argeș Basketball!

Meci decisiv mâine pentru FC Argeș Basketball! CRBL vine la Pitești Arena pentru a susține „vulturii” într-o confruntare cu miză uriașă. Sâmbătă, de la ora 18:00, FC Argeș are nevoie mai mult ca oricând de sprijinul fanilor piteșteni. Alb-violeții întâlnesc CSM Târgu-Mureș, la Pitești Arena, în ultima etapă a sezonului regulat din Liga Națională BCR. […]

Citește mai mult...

Laboratorul de Radioterapie din cadrul Spitalul Județean de Urgență Pitești prinde contur

Laboratorul de Radioterapie din cadrul Spitalul Județean de Urgență Pitești prinde contur, pas cu pas, iar lucrările au ajuns la un grad de realizare de 67%, un moment care ne arată clar că suntem tot mai aproape de finalizare. ”Este o promisiune care prinde viață pentru pacienții oncologici din Argeș, pentru oamenii care au nevoie […]

Citește mai mult...